DINAMO SUNTEM NOI

DINAMO! DINAMO! DINAMO SUNTEM NOI!
Cu toții știm cântecul acesta din peluza. Cu dăruire și dragoste. Cu patimă și mândrie strigăm realitatea. Pentru că într-adevăr Dinamo suntem noi! Dinamo nu este patronul x sau investitorul y,ei sunt trecători. Pentru ei este o afacere, este un bussiness în care totul se învârte în jurul banilor. La noi, pasiunea extremă este pilonul de bază. Cei care au rămas întotdeauna în picioare sunt suporterii!
Noi, suporterii, am reușit să conturăm niște vise și le-am dat culoare. Atunci când ei vedeau nori negri, noi îi coloram. Atunci când ei ne anunțau sfârșitul, noi le arătam că renaștem. Dinamo s-a născut prin suporteri și există tot prin suporteri! Dinamo există astăzi datorită nouă, există deoarece nu am cedat nicio clipă, nu am renunțat la ceea ce iubim, chiar dacă multe au fost încercările ce au vrut să dezbine. De această dată, Dinamo București renaște din propria cenușă.
Și asta datorită ție, datorită mie, datorită celor care conștientizează importanța individuală a suporterului dinamovist și a acestei inițiative revoluționare. Programul DDB. Avem șansa de a influența în mod direct destinul clubului printr-o contribuție anuală modică. Putem să contribuim noi la alegerea președintelui dinamovist, de exemplu. În Consiliul de Administrație al FCD, avem 20% putere de decizie, ceea ce înseamnă 1 din 5 voturi, acest lucru fiind unic deoarece suporterii nu au mai avut niciodată putere de decizie în club.
În anul centenarului, românii trebuie să fie uniți, iar dinamoviștii și mai uniți. Noi nu vom lăsa Dinamo la greu. Noi ținem aproape și ne zbatem tot pentru noi, pentru a simți din nou gustul trofeelor și al competițiilor externe.
În viața asta mai avem ceva de făcut!
Împreună pentru un MARE DINAMO!

Sursa foto: Radio Dinamo 1948

Visul suporterului dinamovist

Program DDB. Schimbare. Inovație. Îndrăzneală. Pasiune. Mult roșu-alb.

”În viața asta mai avem ceva de făcut!”

Am tot văzut promovarea acestui program și fiind vorba de echipa mea de suflet, am încercat să culeg cât mai multe informații. Am fost la Operă și am rămas uluit de desfășurarea evenimentului. Cu atât mai mult când am văzut că nu degeaba am făcut coregrafia cu OPERA PCH, câinii sunt cei care dau și mențin tonul în fotbalul românesc!

Aici e Dinamo! Am stat puțin și m-am gândit. Singurul proiect revoluționar. Singurii oameni care s-au apucat de treaba și chiar vor să realizeze ceva. Singurii care au plecat la un drum și și-au asumat totul, și cu bune, și cu rele. Și-au asumat critici, neîncredere, dar timpul le va rezolva pe toate. La fel de asumați au fost și atunci când după zile sau săptămâni de muncă, coregrafiile s-au situat fără drept de apel în topul mondial.

Acum sunt Membru DDB și mă mândresc din adâncul inimii cu acest lucru. Au fost multe voci de-a lungul timpului care au propus introducerea proiectului ”socios”, dar câți sunt aceia care s-au alăturat inițiativei pe care ei au dorit-o?

Am colecționat de-a lungul anilor bilete, abonamente, autografe, eșarfe, iar acum le arăt fiului meu și îi transmit ”microbul” Dinamo. Mă simt un tată fericit și mândru, căci prin intermediul cardului DDB, copilul meu poate intra de mână cu jucătorii pe teren. Visul lui va deveni realitate. Va putea sta lângă idolii lui, va putea face poze cu aceștia, va putea merge în vestiar înaintea unui meci, va putea vorbi cu jucătorii pe care îi admiră sau îi imită în curtea școlii la miuță cu colegii.

După 70 de ani de istorie, suporterii au devenit acționari! Nu știu câți dintre voi conștientizează asta, dar este visul fiecăruia dintre noi. Visul că ne putem implica mai mult în viața echipei. Avem 1 din 5 voturi în Consiliul de Administrație, adică 20% putere de decizie prin președintele board-ului DDB, Cristi Hîldan. Ceea ce mi se pare extraordinar este că eu, un simplu suporter, pot contribui prin votul meu la alegerea președintelui board-ului care poate deveni chiar președintele lui Dinamo!

Dinamo întotdeauna a făcut parte din sufletul meu. Acum și eu fac parte din viața lui Dinamo!

Visele chiar devin realitate, trebuie doar să crezi în ele!
Devino și tu Membru DDB! Împreună vom reuși!

https://programddb.ro/inrolare

Ce băieți ”mișto”… U Cluj și Dinamo!

Atunci când frații se adună, iese ”mișto”! Ce locație ar fi fost mai potrivită decât Clujul, unde ne simțim ca acasă? Locul și oamenii ne fac să ne simțim ”mișto”, Ardealul ne cheamă! În inima Ardealului ne simțim de-ai casei. Ne leagă demnitatea, onoarea și respectul!
Cluj Napoca nu a dus niciodată lipsă de studenți care să își manifeste dornici trăirile și sentimentele, să își împărtășească pasiunea și să primească îndrumări profesionale. Casa Studenților a găzduit ieri după-amiază un nou episod al lansării programului DDB. Câinii roșii și studenții au făcut spectacol! Prezentarea proiectului a fost îmbinat perfect cu momentul artistic oferit de micuța dinamovistă Andrei Ayleen Gabriela și cu discursurile unora dintre reprezentanții celor două galerii, alături de speech-urile lui Claudiu Vaișcovici, Giani Kiriță și Cristi Hîldan .
Spațiul cultural a răsunat și de această dată de cântece din partea ambelor galerii. Există o legătură specială între noi și studenți, o simbioză perfectă. Fotbalul este povestea care unește! Ne leagă fanatismul, mentalitatea și latura naționalistă! La final, ne-am urcat împreună pe scenă și am arătat că vrem iar UN MARE DINAMO!
Au trecut peste două decenii de frăție, de prietenie, de susținere, de respect, de iubire- Dinamo și U Cluj! Ieri, la Cluj, a fost încă o dovadă de unitate și de speranța de reușită a acestui drum. Da, este un drum îndrăzneț. Da, este un drum greu. Dar la capătul drumului acestuia este luminița de care avem nevoie. Luminița de care depindem noi, prin definiție. Noi nu permitem ca fenomenul să moară! Ani de-a rândul ne-am complăcut cu situația, am stat la mâna altora și nimic nu s-a schimbat. Un lucru este clar: schimbarea vine de la noi!
Frații de la U Cluj ne susțin, sunt alături de noi, așa cum am fost și noi la rândul nostru și i-am sprijinit atunci când au demarat proiectul lor. A trecut un an, au strâns peste 1200 de membri cotizanți, au făcut front comun pentru a menține Universitatea în viață.Frații nostri au devenit și ei socios în programul DDB ! Acum, la greu, trebuie să ne implicăm în viața clubului. Clubul are nevoie de noi!
Nu uitați că în viața asta mai avem ceva de făcut!
Totul depinde de noi!

Doar Dinamo București!

Sursa Foto: Fotografii din Peluză

PCH pe baricade!

Este vară. Vacanță pentru unii, concedii pentru alții. Însa gândul nostru tot la Dinamo zboară. Dinamo va fi întotdeauna în sufletul și în mintea noastră. Nu contează cum, când sau unde, mereu TOTUL PENTRU DINAMO!
Ieri, am umplut Ateneul din Iași. Câinii roșii au fost prezenți de pretitundeni. Din București,  din Iași, din orașele alăturate, dar și din Chișinău. A fost un eveniment plin de emoție și de speranță, proiectul a fost prezentat pentru fanii dinamoviști și începem să concretizăm promisiunile făcute. Numărul de socios crește pe zi ce trece, rămânem o forță în continuare! Noi nu vindem iluzii, noi luptăm ca Dinamo să fie din nou acolo sus.
Sala Ateneului a răsunat prin prisma cântecelor câinilor roșii, eșarfele au fost nelipsite de la gâtul celor prezenți, iar culorile alb-roșii au predominat și de această dată. Gloriile dinamoviste au fost alături de noi, unitatea ne definește în continuare! Am demonstrat încă o dată că FAMILIA DINAMO este mare!
PCH continuă să se implice chiar dacă este pauză competițională. PCH oriunde! Urmează lansarea de duminică la Casa Studenților din Cluj la ora 15. Apoi va urma și lansarea oficială la Londra, căci acolo se regăsesc majoritatea fanilor dinamoviști din Diaspora, conform unui studiu realizat de Peluza Cătălin Hîldan.
Împreună vom reuși!
În viața asta mai avem ceva de făcut!
Doar Dinamo București!

Duminica in familie

Mie chiar îmi este dor de un meci, mai ales de o deplasare. Chiar dacă sezonul competițional abia s-a încheiat, vreau o deplasare. Deplasările sunt cele mai frumoase. Atunci, familia se reunește.
Și vreau totodată ca Dinamo București, echipa ce o iubesc, să fie bine. Simt că vremurile sunt tulburi. Nu mă simt confortabil când trebuie să ma uit la clasament și să văd că echipa mea se află în partea de jos. Vreau Dinamo de altă dată…
Am ajuns la concluzia că dacă vreau Dinamo de altă dată trebuie să fac eu ceva. Eu ca suporter. Nu mă mai pot încrede în unul sau în altul, m-am săturat de promisiuni deșarte și de iluzii care vin și pleacă. Trec anii și mă gândesc cu groază că ultimul campionat câștigat a fost în 2007. Copilul meu a crescut și nu i-am putut arăta bucuria imensă de a câștiga trofeul de campion al ligii naționale…
De aceea sunt hotărât mai mult ca niciodată să contribui la viitorul echipei, să fac ceva! Duminică voi pleca împreună cu băieții mei într-o deplasare. Nu la meci, ci la lansarea proiectului DDB de la Iași. Am fost și la București, însă este un prilej bun de a-mi petrece duminica în familie.
Ne vedem acolo împreună cu frații din Moldova și nu numai. Duminică, 17 iunie, ora 14 ne vedem la Ateneu! Intrarea este gratuită și se va face pe bază de invitație sau de rezervare. Pentru mai multe detalii, puteți suna la 0727331387.
Marea familie Dinamo va fi acolo. Cristi Hîldan, Danciu, Niculae, Vaișcovici și sute de fani dinamoviști vor prezenta proiectul DDB. Cântecele galeriei vor răsuna în grandioasa clădire culturală.
Doar Dinamo București!

Adevăratele înfrângeri sunt renunțările la vis…

Asta este despre tine. Despre mine. Despre noi. Este despre luptă. Despre renaștere. Despre speranță.
De câte lovituri nu ne-am împiedicat de-a lungul timpului? De câte ori am spus: ”Nu mai pot, pur și simplu, nu mai pot!”, dar am strâns din dinți, ne-am ridicat și am mers în continuare ? De câte greșeli am avut nevoie pentru a învăța câte ceva? De câte ori ne-am lovit de uși a căror cheie a fost pierdută?
”Să stai luptând, căci ești dator…”
Textul acesta este despre vise…Și nu visele ce râmăn vise, despre visele ce devin realitate…Prin credință, prin dorință, prin luptă…
”Azi când m-am trezit, am înnebunit…”
Sunt vise ce dispar în zori. Sunt vise pierdute. Sau vise păstrate misterios în adâncul inimii. Schimbi sentimente și oameni din viața ta și totodată îți schimbi și visele, rostul în viață, așteptările, dorințele…
”Cât inima în piept îți cântă,
ce-nseamnă-n luptă-un braț răpus ?”
Ceva râmâne permanent în inima ta, indiferent de schimbări. DINAMO. DOAR DINAMO. DOAR DINAMO BUCURESTI! Sensul plenar și final al multor existențe. Un crâmpei din suflet, e ca un magnet ce te atrage mereu la stadion…Poți renunța la multe, dar nu la Dinamo…
Nu mai vreau înfrângeri, vreau doar să lupt pentru ce iubesc, să simt că trăiesc…Și știi foarte bine cum zicem noi…DOAR DINAMO BUCUREȘTI TE MAI FACE SĂ TRĂIEȘTI!
Până la urmă, despre asta este vorba în viață…Despre înfrângeri și împliniri, despre vise și realizarea lor…
La Giurgiu am fost un om fericit, fericirea pură și sinceră… S-a citit pe chipul meu după primul gol, un zâmbet curat, din suflet…Un zâmbet sănătos. Era tot ce îmi trebuia să fiu fericit. Să fiu printre câinii mei și să cântăm de parcă ar fi ultimul meci…Să dăm totul, să purtăm echipa spre victorie…
NOI SUNTEM DINAMO!!!
NOI NU RENUNȚĂM!!! NOI NU CEDĂM!!!

Înainte să renunțăm, ne amintim de ce am început…

Reclama Dinamomania

Dacă nu voi, atunci NOI !

În sfârșit, am ajuns acasă. E târziu, sunt amețit și nu vreau decât să mă culc. Îmi dau jos geaca, îmi pun fularul undeva la vedere și mă descalț de adidașii plini de noroi. Nici nu mai bag perechea de blugi la spălat, ci o arunc direct după ce mi-am rupt-o în gard. “S-a mai dus o pereche” îmi zic în gând.
Fac un duș și mă bag în pat. Picioarele îmi sunt obosite, berea s-a urcat la cap, deci adorm instant.
Atunci vad…Ce văd? Văd puhoi de oameni. Văd agitație, sărituri, steaguri fluturate și fulare. Văd cum sare lumea, cum se țin toți de umeri, cum mă țin pe mine din stânga și din dreapta. Nu-i cunosc, dar ce contează? Văd multe fețe necunoscute și totuși nu mă simt străin. Văd că ceva ne unește pe toți și asta mă face să mă simț ca într-un cămin. Mă uit la acești necunoscuți și văd ceva: alb și roșu.
Știi ce mai văd? TERENUL !!! Pot să disting ce se întâmplă în joc și pot să urlu la arbitru că a fluierat la jumătate când al nostru a intrat la minge. Am văzut asta cu ochii mei că doar n-am vreo pistă de atletism care să mă încurce. “Ce mă interesează pe mine ce-au scris ăștia pe WhatsApp? Tu nu vezi că atacăm?” zic eu parcă certându-mi telefonul care tot vibrează în buzunar.
Și mai e ceva. Simt ! Simt cum îmi bate inima la fiecare cântec. Simt pulsul cum mi-o ia razna la toate sariturile Simt ritmul tobelor și al bătăilor din palme cum face o muzică mai frumoasă decât orice sunet de vioară sau orice clapă de pian. Simt puterea unei mulțimi, unitatea, extazul și pasiunea. Simt satisfacția de a-ți domina adversarul și de a-l face nesemnificativ. Mă simt parte din joc.
Brusc, mă trezesc. În jur e liniște și e toiul nopții. Nu mai am somn și mă duc la laptop. Deschid un site cu tematică sportivă și citesc acolo ceva despre “posibilitatea ca stadionul din <<Ștefan cel Mare>> să nu fie modernizat”.
Mă bufneste râsul. Eu de-acolo vin. De pe noul stadion. Vin dintr-un puhoi de oameni de unde am scăpat cu greu, dar am scăpat curat…sufleteste.
Și mai râd pentru că știu că se va face! Pentru că noi nu avem nevoie de machete pentru a materializa ceva, ci de vise! Nu avem nevoie de aprobări, ci de dorință!
Iar dacă nu îl veți demola voi cu aprobare, îl vom demola noi cu cântece și sărituri!

Zeii machetelor

Fotbalul romanesc trece printr-un paradox, cu cat s-au imbunatatit conditiile de pe stadioane cu atat parca au disparut suporterii. Si da nu e o gluma, acum 10-15-20 de ani sa mergi la fotbal pe un stadion din Romania era un alt tip de aventura decat acum. Chibitii o sa strambe din nas, “Hai bah lasa-ne, cum se poate asa ceva ?” … dar asta inseamna doar ca nu au batut stadioanele acestei tari in anii 90 sau 2000.

Stadioane noi in Bucuresti, Cluj, Ploiesti, chiar si Chiajna sau Ovidiu. Renovate la Giurgiu, Medias, Tg Mures sau din nou Cluj, plus cele trei stadioane noi aflate acum in constructie la Craiova, Tg Jiu si Arad. Practic nu am stat niciodata atat de bine la infrastructura pentru fotbal, si asta nu e totul. Pentru Euro 2020 se planuiesc si reconstructia stadioanelor din Bucuresti: Ghencea, Giulesti, Arcul de Triumf si Stefan cel Mare, totul din bani publici, bani la care contribuim cu totii.

De ce chiar si in aceste conditii nu mai vine lumea la stadion e un fenomen mai complex dar principalul motiv il reprezinta fara discutie disparitia echipelor de traditie din fotbalul romanesc. Din clasamentul Ligii 1 al anului 1990 au mai ramas in viata doar Dinamo, U Cluj si Petrolul dar problema asta merita un alt articol

Ori in acest context zvonurile aparute zilele astea care spun ca aproape s-a renuntat la reconstructia stadionului din Stefan cel mare, fiind inlocuit cu cel din Cotroceni in planurile guvernului nu au nici o logica. Nu exista un motiv destul de puternic sa construiesti stadioane de fotbal in locuri in care in clipa asta nu exista nici o echipa si sa ignori tocmai clubul care are cea mai mare nevoie de asa ceva

Cainii rosii au fost din punctul asta de vedere sinistratii Ligii I si au trecut de-a lungul timpului prin diverse stari, de la “Ce stadion au si jegosii astia” pe Ghencea“, la “Macar daca am avea si noi o peluza ca asta” pe Giulesti, pana la “Daca ar ridica si tribuna asta la nivelul celeilalte” cand ne intorceam acasa in Stefan cel Mare

Noi nu am avut decat pista de atletism, noroiul din parc cand ploua, ultima nocturna din Bucuresti si ochi de vultur. A da si machete, multe machete si proiecte, din `90 incoace toti parvenitii care s-au perindat pe la clubul asta ne-au aratat cate o macheta frumoasa care nu a valorat niciodata nici cat o ceapa degerata. Mai mult chiar si Elisabeta Lipa a facut acelasi lucru anul trecut cand ne anunta pompos ca “Stadionul Dinamo e prins in programul Euro 2020. Are autorizatie de demolare, are certificat de urbanism. Numai eu stiu la cate usi am batut.Fara bani am reusit sa aduc documentatia de care era nevoie. Nu se pune problema ca el sa nu se construiasca. Fanii trebuie sa fie optimisti si sa sustina echipele din CS Dinamo

Nu intereseaza pe nimeni motivele, ba ca ar fi ceva probleme cu carpelile alea penibile facute pe stadion, poate e greu de dat jos copertina aia penibila de la T2, ba ca s-au gasit nu stiu ce tevi sub stadion si nu poti construi nimic serios acolo, ba ca lipsesc nu stiu ce acte. Domnilor, e 2017, atat timp cat exista vointa se poate construi orice. E o investitie a statului roman care se face intr-un loc detinut de statul roman, restul sunt chichite birocratice care nu ne intereseaza, e treaba ministerului de interne, guvernului si clubului sportiv sa le rezolve.

Dinamo e singura echipa de traditie din Liga 1, mai mult e singura echipa din Bucuresti care conteaza in clipa asta. Sutele de mii de suporteri dinamovisti si ei platitori de taxe din care se vor face stadioanele pentru Euro 2020, merita un minim respect dupa zecile de ani in care au fost ignorati. Daca cineva se gandeste ca lui Dinamo i-ar sta mai bine pe Arena Nationala se inseala amarnic, suntem si vom fi mereu “Cainii din Stefan cel Mare”, daca undeva in niste birouri niste “baieti destepti” s-au gandit ca Bucurestiului i-ar sta mai bine cu un mall sau poate niste cladiri de birouri in locul batranului stadion din centrul capitalei nu putem decat sa speram ca o sa li se darame toate in cap la primul cutremur.

Radu(07 martie 2017 04.00PM)

Am rămas doar noi

Un drum plin de noroi, o tabelă cât un monitor și niște scaune decolorate. Atât mai știa de vechiul stadion. Își aduce aminte cu nostalgie de adidașii murdari, de blugii rupți în gard și de mirosul de pucioasă. De somnul din vagoane, de cele 3 mușcături dintr-un sandwich care îi erau masa pe o zi întreagă, de berile băute la bidon. Vagoanele pline, caterinca multă și haine ieftinele îi aduc lacrimi în ochi.
Vremurile s-au schimbat. Serviciul îl ține câte 8-10 ore la birou, banii de deplasare se duc acum pe facturi, iar nevastă-sa pur și simplu se supara…si asta îl doare cel mai tare. Dar pentru că la muncă a venit și în weekend, ratele la mașină s-au terminat, iar nevastă-sa a mai slăbit 3 kg, își permite o aroganță.
Așa că își ia șapca în cap, își pune un fular vechi și pleacă. Nu înainte să-și sune prietenul care încă mai merge.
- Hai noroc, mă! Ce faci?
- Nu-mi vine să cred ! Ce faci, ce-i cu ține? Mai trăiești?
- Da, sunt ok. Vreau să vin și eu la meci. Mă poți ajuta cu un bilet?
- Te ajut, cum să nu? Hai la bar. Eu sunt aici.
- La care bar?
- Cum la care? Tot acolo…
Ajuns la bar, simte că a călătorit în timp, nu cu metroul. Barul cândva plin are doar câteva mese ocupate dintre care una de un cuplu venit să-și rezolve problem conjugale. Își vede prietenii, dă noroc cu ei și se așază la masă.
- Dar restul unde sunt? Întreabă nedumerit, având experiența întâlnirilor din trecut.
- Care restul? Ăștia suntem.
Realizează acum că timpul a trecut peste toți, înlăturându-i pe mulți. Află că cel mai pasionat dintre ei a găsit un job bun și a considerat că “nu se mai merita”. Află că cel mai afemeiat dintre ei vede meciul acasă la socrii. Află că cel cu 2 interdicții a profitat de angajările externe ale poliției.
- Dar Bubu mai vine?
Și află …
În drum spre stadion simte un deja-vu. Noroiul este încă acolo, la fel și gropile. Lipsește însă coada de la casa de bilete. Ajuns în peluză, vede noua tabelă. E foarte încântat, însă nu știe că acolo nu a scris niciodată “Dinamo Campioana”. Și asta nu din motive de software. Scaunele sunt încă acolo. Mă rog, cele care mai sunt.
Se uită în peluză și apoi la ceas, poate a ajuns prea devreme. Se uită în teren și vede lovitura de start. Îl sună nevastă-sa și îl întreabă unde e. El îi spune că e la meci, dar ea se enervează că “nu se aude că ești la meci”. Atunci realizează că are dreptate. Inclusiv peluza oaspete e goală, deși e sâmbătă.
Atunci își întreabă prietenul ce s-a întâmplat. Ce? Cum? De ce? Întrebări simple și scurte. Atunci vine răspunsul: “Nu vezi, frate? Am rămas doar noi.”

Reclama

Zise el …

“Impotriva consumerismului” zise el așteptând Black Friday.

“Ultras is for you and me, not for fucking industry” zise el comandându-și o geacă Stone Island.

“Fara politică pe stadioane” zise el susținând echipa primăriei.

“Manele, manele, ne pișăm pe ele” zise el dând o dedicație.

“Fuck TV, go to the stadium” zise el privindu-și echipa pe Digi.

“No pyro, no party” zise el aruncându-și bricheta.

“Impotriva fotbalului modern” zise el bucurându-se de o cotă bună.

“All Cops Are Bastards” zise el dând câteva nume.

“Duminicile noastre frumoase” zise el odihnindu-se pentru muncă.

“Facem mii de kilometri” zise el anunțându-și absența.

“Ultras – un mod de viata” zise el, contrazicându-se.

Turcu

Scrisoare către Moș Crăciun…

Dragă Moș Crăciun,
A trecut ceva timp de când nu ți-am mai scris, așa-i?! Eheee…Atâta vreme de când îți scriam o scrisoare plină de dorințe puerile și o așezam lângă fereastră…Am îmbătrânit și eu și parcă a mai dispărut puțin din magia sărbătorilor, însă continui să cred în tine.
Trebuie să îți mărturisesc dacă am fost cuminte sau nu. Ei bine, am fost mai cuminte decât în ceilalți ani. Am luat doar 3 amenzi, o interdicție și am bătut câțiva jandarmi.
Mi-ai ascultat toate cerințele: de la jucării și dulciuri până la mașini sau ceasuri care mai de care. Acum îți cer un cadou deosebit ce nu are legătură cu latura materială. Un cadou special ce mă va face foarte fericit! Am fost așa naiv, crezând că fericirea se poate împacheta în cadouri învelite în hârtie colorată…Vreau o victorie împotriva stelei, în seara asta vreau să câștige Dinamo!
Vreau să închei frumos anul, un triumf elegant împotriva spurcaților. Nu îmi mai doresc nimic altceva, fericirea mea chiar depinde de culorile alb-roșii! Diseară, la ora 20:30, voi fi în peluză, ca de fiecare dată. Locul unde împart zâmbete, îmbrățișări și emoții…
Frigul nici nu o să îl resimt fiindcă o să sar, mâinile nu o să îmi inghețe fiindcă o să bat din palme, vocea e pregătită să răgușească iar și iar pentru un singur scop…Până la urmă…Cine te învață să îngheți pe stadioane românești? DOAR DINAMO BUCUREȘTI!
Te aștept, Moșule! Știu că nu o să intri pe horn ca în alți ani, ci vei fi în tribune! Moș Crăciun…Huligan nebun!

Tinerețe fără sfârșit…

Am luat loc, am cam obosit, ce-i drept. Au trecut anii, nu mai am vlaga de odinioară, de când eram copil și nu aveam griji. Acum, pe fața mea răsar tot mai multe riduri, iar în cap apar tot mai multe fire albe. Mă uit în jurul meu. Sunt la casa mea, am familia mea, sunt un om împlinit.
”Istoria reînvie gloria tinereții,
De mână cu cei mici redăm culorile vieții.”

Luminile s-au stins, a început spectacolul! Cortina a căzut, fundalul sonor era dominat de o melodie liniștită. O melodie ce te face să îți reamintești toate clipele de neuitat. La capitolul amintiri, stadionul este un adevărat templu! Locul cel mai drag unde am avut cele mai intense trăiri, unde am legat prietenii, unde m-am format!
În viață, totul ține de propriile alegeri. Eu am ales să îmi dedic tinerețea echipei mele favorite, am decis să îmi sacrific anii celor două culori: roșu și alb. Mi-am adus aminte primul pas pe stadion. Îmi doream mult să fiu acolo, primul meu vis împlinit. Totul era de basm și studiam fiecare colțișor al stadionului. Apoi…prima victorie cu Steaua. Oho! Prima dată când m-am certat grav cu părinții mei. ”Nu te duce acolo că se iau nebunii ăia la bătaie.”.
Iartă-mă, mamă, că mai devreme sau mai târziu am devenit unul dintre nebunii stadionului. Dar asta este viața mea…O viață ultra! Urmăreai toate partidele echipei să vezi un cadru cu mine la televizor, fie că jucam acasă sau în deplasare…Patul era gol, știai că sunt pe gard și că fluturam cu mândrie steagul. Au fost zile când nu mai dădeai de mine, ba eram pe la secția de poliție, ba eram cu băieții.
Prima deplasare nu o voi putea uita niciodată! Le-am spus alor mei că ma duc la școală… Am fost la școală, da, dar pe stadion, la Ploiești. Lecția se numea ”DINAMO”și era predată de maeștrii din teren Hîldan, Petre sau Lupescu.
Mi-am înclinat viața unei echipe și am făcut ceea ce am simțit, am trăit pentru ce iubesc! Am pornit în cea mai frumoasă călătorie…Acum, îmi sărut soția și plec la drum…Mă înțelege, știe ce înseamnă zi de meci sau deplasare.. Nu pot renunța la pasiune, deși timpul trece. Tinerețe fără sfărșit! Sau mai bine spus…Tinerețe fără bătrânețe și câine până la moarte!

CU TOȚII ÎN PCH!

Luni- cea mai scurtă poveste de groază pentru unii. Pentru mine, nu este aşa. Este o zi specială de luni. Au început emoţiile, numărătoarea inversă…Parcă se apropie Revelionul. Deja îmi fac planul, în ce să mă îmbrac: alb, roșu sau negru? Ce eșarfă să îmi iau? Somnul îmi este tulburat…Pe Dinamo am visat! Este un semn că se apropie meciul de neratat…Miroase a derby!!! A început săptămâna „Doar Dinamo Bucureşti”!
Miercuri, 20:30, Arena Națională. E liber, nu plec în nicio vacanță. Iubita mă înțelege, iar nu sunt acasă… E meci, trebuie să fiu prezent! Este o datorie morală față de echipa mea, trebuie să fiu acolo și să strig pentru tot ce înseamnă Dinamo!!! E un meci de orgoliu, nu mai contează pe ce loc suntem sau cum jucăm. E derby și trebuie să ieșim învingători!
Pe mine nu trebuie sa mă mobilizeze nimeni. Bilet mi-am luat din timp, pregătit sunt din toate punctele de vedere. Vreau să cânt până rămân fără glas, vreau să bat din palme până când fac febră musculară, vreau să sar pe ritmul fermecător al tobelor, vreau să particip la o nouă pagină de istorie scrisă de PCH. E o mândrie să fii câine, este o onoare să port culorile alb-roșii în suflet. Pentru că sunetul ajunge…Din PCH până în sânge!
Un asemenea meci nu poate fi trăit decât în peluză! Vibrația este mult mai intensă atunci când vezi în jurul tău o mare alb-roșie ce dă în clocot la fiecare fază, o explozie de energie și multă veselie. La Dinamo, e cel mai mișto! În peluză simt că trăiesc, cântecele ma învie, iubirea pentru Dinamo nu mă lasă să cad pradă greutăților. Cănd sunt acolo, uit de tot. Acolo, suntem o mare familie, suntem uniți.
Suntem PCH si vom fi la înălțimea așteptărilor! Facem din nou spectacol…Noi suntem cei care țin clubul în picioare, ducem tradiția mai departe! A venit momentul să batem steaua, jucătorii luptă în teren,iar noi cântăm din adâncul inimii…Puterea câinilor roșii este inegalabilă…Doar Dinamo București câștigă meciul!
Ești încă pe gănduri? Să vii sau să nu vii la meci? Aportul tău contează. Tu și încă 11 999… Împreună dăm culoare, împreună suntem un tot unitar ce va contribui la victorie! Fiecare voce contează, fiecare bataie din palme …
Cu totii la meci! Cu totii in PCH!
DOAR DINAMO BUCUREȘTI!

(Mai) Știați că … ?

A iubi înseamnă pasiune, cu toții o știm. Înseamnă trairi duse la extrem, sentimente de o intensitate pe care nu credeai că o vei putea atinge până în momentul în care ai iubit prima fată, ai luat primul examen sau … ai mers la primul meci pe stadion. Tu mai ții minte aceste trăiri? Prima fată sunt convins că o știi, probabil încă te masturbezi cu gândul la ea. Primul examen, la fel, din moment ce ești capabil să citești rândurile acestea.
Dar primul meci? Mai ții minte când te-a adus taică-tu, bunică-tu, unchi-tu sau orice alt om considerat capabil să aibă grijă de tine la momentul acela? Sau poate ai fugit de acasă cu câțiva copii asemeni ție fără să mai întrebi dacă „îl lăsați pe Bogdan afară?”. Nu-i mai știi? Uită-te în jurul tău. E drept, tricourile lor nu mai au dinozauri, au lauri. În picioare nu mai au sandale, ci trei dungi. Dar roagă-i să-și dea ochelarii de soare la o parte și spune-mi: îl mai vezi pe cel pe care erai invidios că era singurul care avea tricou cu Niculescu? Eh, acum are un tricou negru exact ca tine și ca cei din jurul tău. Îl mai vezi pe cel care, la prima relație, n-a mai venit la stadion? Eh, acum are o prietenă și vreo 2 amante și niciuna nu-l poate ține acasă când e meci. Dar pe cel care era cel mai cuminte și nu avea voie afară dacă lua o nota mai mică de 7? Pe el probabil nu-l vezi acum că are interdicție de când l-au prins cu torțe. Dar e aproape, e în cel mai apropiat bar, deși voi sunteți la mai bine de 300 de km de casă. Desigur, dintre ei au mai dispărut. Unii au întemeiat o familie, alții s-au gândit că au nevoie de suport financiar și sunt pe partea cealaltă a globului, iar alții pur și simplu au renunțat.
Mai ții minte prima bătaie din palme, prima scandare și prima săritură? Nu la cap, ci la „cine sare…”. Primul fular ținut deasupra capului îl mai știi? Ții minte cum te dureau mâinile, dar nu-l lăsai jos până nu se termina cântecul că doar voiai „să vadă lumea toată, dragoste adevărată”? Ții minte când ai văzut prima fumigenă? Sau când te-ai speriat primă oară că a explodat lângă tine o petardă? Desigur, lucrurile s-au schimbat puțin. Din palme nu poți să mai bați că ești cel care ține ritmul la tobe. Scandarea se aude mai tare că te ajută portavocea, iar de sărit nu se pune problema că pici de pe gard.
Primă deplasare o mai știi? Când ai făcut foamea la scoală o săptămână, iar ai tăi cred și acum tu ai fost în excursie cu diriginta la munte. Știi când, pentru primă dată, ți-ai calculat banii astfel încât să vă ajungă ție și fratelui tău care nu avea, dar ar fi vrut să meargă? Ți-a dat banii ăia înapoi? Ah, scuze…nu i-ai mai cerut niciodată. Aia a fost prima ta beție într-un tren sau într-un autocar. Ai avut mai multe beri decât sandvișuri și, totuși, iți era mai mult sete decât foame. Ții minte când te-ai întors la 6 dimineața acasă și ai stat pe lângă bloc să nu afle ai tai că n-a existat, de fapt, nicio excursie?
Amintește-ți că ai luptat pentru ceva. Amintește-ți că ai ieșit din tipar, lumea te privea ciudat, iar pe tine, culmea, te încânta chestia asta. Amintește-ți că ai trăit, că ai făcut. Iar dacă nu poți să-ți amintești, trimite-ți fiul să-ți amintească el.

Turcu