(Mai) Știați că … ?

A iubi înseamnă pasiune, cu toții o știm. Înseamnă trairi duse la extrem, sentimente de o intensitate pe care nu credeai că o vei putea atinge până în momentul în care ai iubit prima fată, ai luat primul examen sau … ai mers la primul meci pe stadion. Tu mai ții minte aceste trăiri? Prima fată sunt convins că o știi, probabil încă te masturbezi cu gândul la ea. Primul examen, la fel, din moment ce ești capabil să citești rândurile acestea.
Dar primul meci? Mai ții minte când te-a adus taică-tu, bunică-tu, unchi-tu sau orice alt om considerat capabil să aibă grijă de tine la momentul acela? Sau poate ai fugit de acasă cu câțiva copii asemeni ție fără să mai întrebi dacă „îl lăsați pe Bogdan afară?”. Nu-i mai știi? Uită-te în jurul tău. E drept, tricourile lor nu mai au dinozauri, au lauri. În picioare nu mai au sandale, ci trei dungi. Dar roagă-i să-și dea ochelarii de soare la o parte și spune-mi: îl mai vezi pe cel pe care erai invidios că era singurul care avea tricou cu Niculescu? Eh, acum are un tricou negru exact ca tine și ca cei din jurul tău. Îl mai vezi pe cel care, la prima relație, n-a mai venit la stadion? Eh, acum are o prietenă și vreo 2 amante și niciuna nu-l poate ține acasă când e meci. Dar pe cel care era cel mai cuminte și nu avea voie afară dacă lua o nota mai mică de 7? Pe el probabil nu-l vezi acum că are interdicție de când l-au prins cu torțe. Dar e aproape, e în cel mai apropiat bar, deși voi sunteți la mai bine de 300 de km de casă. Desigur, dintre ei au mai dispărut. Unii au întemeiat o familie, alții s-au gândit că au nevoie de suport financiar și sunt pe partea cealaltă a globului, iar alții pur și simplu au renunțat.
Mai ții minte prima bătaie din palme, prima scandare și prima săritură? Nu la cap, ci la „cine sare…”. Primul fular ținut deasupra capului îl mai știi? Ții minte cum te dureau mâinile, dar nu-l lăsai jos până nu se termina cântecul că doar voiai „să vadă lumea toată, dragoste adevărată”? Ții minte când ai văzut prima fumigenă? Sau când te-ai speriat primă oară că a explodat lângă tine o petardă? Desigur, lucrurile s-au schimbat puțin. Din palme nu poți să mai bați că ești cel care ține ritmul la tobe. Scandarea se aude mai tare că te ajută portavocea, iar de sărit nu se pune problema că pici de pe gard.
Primă deplasare o mai știi? Când ai făcut foamea la scoală o săptămână, iar ai tăi cred și acum tu ai fost în excursie cu diriginta la munte. Știi când, pentru primă dată, ți-ai calculat banii astfel încât să vă ajungă ție și fratelui tău care nu avea, dar ar fi vrut să meargă? Ți-a dat banii ăia înapoi? Ah, scuze…nu i-ai mai cerut niciodată. Aia a fost prima ta beție într-un tren sau într-un autocar. Ai avut mai multe beri decât sandvișuri și, totuși, iți era mai mult sete decât foame. Ții minte când te-ai întors la 6 dimineața acasă și ai stat pe lângă bloc să nu afle ai tai că n-a existat, de fapt, nicio excursie?
Amintește-ți că ai luptat pentru ceva. Amintește-ți că ai ieșit din tipar, lumea te privea ciudat, iar pe tine, culmea, te încânta chestia asta. Amintește-ți că ai trăit, că ai făcut. Iar dacă nu poți să-ți amintești, trimite-ți fiul să-ți amintească el.

Turcu

Nr Vizualizari : 13404

Comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*


*