BONSAI este o tradiție japoneză, preluată de la chinezi, o artă a grădinarilor prin care arborii sunt piperniciți în mod intenționat prin niște tehnici speciale și foarte migăloase. Unul din tratamente este tăierea periodică a rădăcinilor și ramurilor. Acest lucru se face atât de des încât ai impresia că până la urmă copacului îi intră bine în cap ca aia e statura lui normală și că nu mai trebuie să crească.
Din Dinamo au tăiat toți în mod sistematic. Unii de foame, alții din lăcomie sau, ceva mai rar, din neștiință. Toți dinamoviști declarați. De la Ianul până la Badea, Nețoiu, Borcea, Turcu, Becali sau până la cel de acum, care încă mai face experimente.
Au tot tăiat și ciopârțit până am ajuns în situația de astăzi.
DAR NU ĂSTA E LUCRUL CEL MAI GRAV CARE NI SE POATE ÎNTÂMPLA! Cel mai grav este că începe să ne intre în cap că ăsta e nivelul nostru.
Cel mai mare pericol acum este RESEMNAREA SUPORTERILOR. Singurii care au mai rămas să creadă într-un MARE DINAMO. Singurii pentru care Dinamo nu are preț și nu este de vânzare.
Clubul ăsta are o istorie de invidiat. Suntem singura echipă din România, care timp de 70 de ani a fost permanent în prima divizie. Ne-a șuierat plumbul pe la ureche, dar suntem încă aici, suntem încă în viață. Să nu vă așteptați să vorbească presa despre acest subiect. Ei au alte preferințe și alte statistici. De exemplu, atunci când i-am umilit pe rivali în Cupa Ligii, atât în varianta lor originală, cât și în varianta de pe centură, în speranța de a șterge rușinea, cârmacii fotbalului au preferat să desființeze trofeul. De două ori! Presa s-a conformat și a șters din statistici și din analele fotbalului românesc toate urmele acelor rezultate, printre care si un 7-0 în Ghencea.
Astăzi, dacă punem la un loc performațele și trofeele tuturor echipelor din Liga 1, nu ajungem la nivelul lui Dinamo. Nimeni nu va scrie despre asta. Toți vor continua să ne bage în cap ca suntem mărunți. Din ce în ce mai mărunți. În perioada asta în care Liga 1 nu prea aduce niciun jucator important, presa ne ia peste picior ca l-am transferat pe Sergiu Popovici (imaginați-vă titlurile pompoase de genul ”încă o lovitură pe piața transferurilor!” dacă băiatul ar fi mers la echipa din Comuna Berceni)
Nu vă așteptați ca alții să vă spună adevărul despre ce înseamnă Dinamo!
Adevărul rămâne ascuns. Falsificarea istoriei este una din rețetele prin care copacul poate ramâne la măsura ghiveciului de flori (chiar ne-au numit nu demult ”pământ de flori”). Fără istorie nu ai rădăcini. Fără rădăcini nu ai ramuri, nu ai fructe, nu ai viitor. Ești doar o plantă decorativă, draguță, pe care alții o pot muta și așeza acolo unde vor, sau o pot vinde la preț redus.
Repet, NU DE ACOLO VINE PERICOLUL PENTRU NOI. Riscul cel mai mare este acela de a nu înțelege momentul pe care-l trăim!
Este pentru prima dată în istoria de 70 de ani a Clubului, când soarta lui Dinamo depinde de suporteri. DEPINDE DE TINE, DE MINE, DE NOI. Acum când am împlinit șapte decenii, trăim un moment cu adevărat istoric. Suporterii pot avea un cuvânt de spus în deciziile clubului. Pot vota și pot influența destinul echipei.
Avem în față un meci decisiv și nu depindem de jocul rezulatelor. E pentru prima dată când suntem la mâna noastră.
Patronii vin și pleacă. Pentru ei totul este cântărit în arginți. Nu știm cine va fi următorul cumpător al lui Dinamo. Oricine aduce bani, este binevenit. Se pot întoarce chiar și cei care au plecat cu bani de aici. Cu mulți bani. Dar nu trebuie să ne aruncăm la picioarele lor ca la intrarea lui Mesia în Ierusalim. Nu-l mai căutați pe Salvatorul lui Dinamo pe la Tribuna Oficială. SALVATORUL EȘTI TU, cel care vine la meciuri, cel care cântă la una dintre Peluze sau prin tribune, cel care pune umărul ACUM pentru ca vocea suporterilor să fie auzită acolo unde se iau decizii.
Un patron se poate duce cu afacerea lui până la faliment și poate să-i pese de asta mai mult sau mai puțin. Dar dacă noi suntem acolo, ASTA NU SE VA ÎNTÂMPLA NICIODATĂ.
Pe 21 octombrie 1929, localitatea Ardnacrusha din Irlanda era conectată la rețeaua electrică. Lady Dairdre era cea mai bogată femeie din sat. Electricienii au intrat în casă, au tras firele și au montat becuri în fiecare cameră. Femeia a mai trait încă 11 ani. În fiecare seară apăsa întrerupătorul doar atât cât să vadă unde sunt lumânările și cutia cu chibrituri. Își aprindea o lumânare și stingea imediat becul electric. Puterea obișnuinței, teama de nou și de schimbare, mulțumirea cu lucrurile vechi, care nu strălucesc, dar încă mai merg.
Așa este și românul. Învățat să se mulțumească cu puțin și să spună resemnat ”Ferească Dumnezeu de mai rău!”
DAR NOI SUNTEM DINAMO! Noi trebuie să ne ridicăm, noi trebuie să creștem, noi trebuie să redevenim UN MARE DINAMO. Torțele noatre vor readuce LUMINA acolo unde întunericul s-a întins prea mult. Brațele noastre ridicate în Peluză sunt ramurile unui stejar falnic pe care nu-l poate îndoi nicio furtună.
Hai sus, băieți! În viața asta mai avem ceva de făcut!
https://programddb.ro
