Suntem cu voi mereu, nu vă vom lăsa la greu…

Întotdeauna alături de Dinamo…Și la bine, și la rău…Și când ploaia este aprigă, și atunci când arșița este nemiloasă …Am fost acolo și aseară, ca de obicei. Am fugit de la muncă numai pentru a evada până la Constanța, să fim aproape de echipa noastră, să cântăm pentru ea, pentru onoarea noastră, pentru tot ceea ce înseamnă Dinamo…
Indiferent de rezultate suntem câini până la moarte…Am cântat 90 de minute, am îndurat frigul chinuitor și am sperat până în ultima clipă. Până la urmă, speranța moare ultima, aşa că ea e tot ce ne-a mai rămas. Sădiţi-o într-un loc retras şi aveţi grijă de ea.
Nu fiți dezamăgiți, câinilor!!! Nu uitați, noi nu suntem suporteri de rezultat! Orice ar fi vom râmăne împreună mereu!!! Meciul viitor vom fi din nou acolo, în peluză și vom scanda și mai tare, vom ține în continuare steagul sus! Nu vom da niciodată în spate…Privim înainte, cu încredere spre viitor. Cu speranța că noi vom putea schimba ceva, ”căci numai noi ținem clubul în picioare…”
Trecem din nou și din nou printr-o perioadă grea. Am tot fost greu încercați în ultima vreme, am trecut prin multe, dar am rezistat. Trebuie să rezistăm dacă vrem să existăm, nu ? Legenda respiră prin noi suporterii, noi suntem temelia renașterii. Trebuie să strângem rândurile și să spunem în continuare prezent la fiecare meci…
Când ne va fi mai greu, voi fi cu tine eu…
DOAR DINAMO BUCUREȘTI!!!

Nr Vizualizari : 12912

Comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*


*