Adevăratele înfrângeri sunt renunțările la vis…

Asta este despre tine. Despre mine. Despre noi. Este despre luptă. Despre renaștere. Despre speranță.
De câte lovituri nu ne-am împiedicat de-a lungul timpului? De câte ori am spus: ”Nu mai pot, pur și simplu, nu mai pot!”, dar am strâns din dinți, ne-am ridicat și am mers în continuare ? De câte greșeli am avut nevoie pentru a învăța câte ceva? De câte ori ne-am lovit de uși a căror cheie a fost pierdută?
”Să stai luptând, căci ești dator…”
Textul acesta este despre vise…Și nu visele ce râmăn vise, despre visele ce devin realitate…Prin credință, prin dorință, prin luptă…
”Azi când m-am trezit, am înnebunit…”
Sunt vise ce dispar în zori. Sunt vise pierdute. Sau vise păstrate misterios în adâncul inimii. Schimbi sentimente și oameni din viața ta și totodată îți schimbi și visele, rostul în viață, așteptările, dorințele…
”Cât inima în piept îți cântă,
ce-nseamnă-n luptă-un braț răpus ?”
Ceva râmâne permanent în inima ta, indiferent de schimbări. DINAMO. DOAR DINAMO. DOAR DINAMO BUCURESTI! Sensul plenar și final al multor existențe. Un crâmpei din suflet, e ca un magnet ce te atrage mereu la stadion…Poți renunța la multe, dar nu la Dinamo…
Nu mai vreau înfrângeri, vreau doar să lupt pentru ce iubesc, să simt că trăiesc…Și știi foarte bine cum zicem noi…DOAR DINAMO BUCUREȘTI TE MAI FACE SĂ TRĂIEȘTI!
Până la urmă, despre asta este vorba în viață…Despre înfrângeri și împliniri, despre vise și realizarea lor…
La Giurgiu am fost un om fericit, fericirea pură și sinceră… S-a citit pe chipul meu după primul gol, un zâmbet curat, din suflet…Un zâmbet sănătos. Era tot ce îmi trebuia să fiu fericit. Să fiu printre câinii mei și să cântăm de parcă ar fi ultimul meci…Să dăm totul, să purtăm echipa spre victorie…
NOI SUNTEM DINAMO!!!
NOI NU RENUNȚĂM!!! NOI NU CEDĂM!!!

Înainte să renunțăm, ne amintim de ce am început…

Dacă nu voi, atunci NOI !

În sfârșit, am ajuns acasă. E târziu, sunt amețit și nu vreau decât să mă culc. Îmi dau jos geaca, îmi pun fularul undeva la vedere și mă descalț de adidașii plini de noroi. Nici nu mai bag perechea de blugi la spălat, ci o arunc direct după ce mi-am rupt-o în gard. “S-a mai dus o pereche” îmi zic în gând.
Fac un duș și mă bag în pat. Picioarele îmi sunt obosite, berea s-a urcat la cap, deci adorm instant.
Atunci vad…Ce văd? Văd puhoi de oameni. Văd agitație, sărituri, steaguri fluturate și fulare. Văd cum sare lumea, cum se țin toți de umeri, cum mă țin pe mine din stânga și din dreapta. Nu-i cunosc, dar ce contează? Văd multe fețe necunoscute și totuși nu mă simt străin. Văd că ceva ne unește pe toți și asta mă face să mă simț ca într-un cămin. Mă uit la acești necunoscuți și văd ceva: alb și roșu.
Știi ce mai văd? TERENUL !!! Pot să disting ce se întâmplă în joc și pot să urlu la arbitru că a fluierat la jumătate când al nostru a intrat la minge. Am văzut asta cu ochii mei că doar n-am vreo pistă de atletism care să mă încurce. “Ce mă interesează pe mine ce-au scris ăștia pe WhatsApp? Tu nu vezi că atacăm?” zic eu parcă certându-mi telefonul care tot vibrează în buzunar.
Și mai e ceva. Simt ! Simt cum îmi bate inima la fiecare cântec. Simt pulsul cum mi-o ia razna la toate sariturile Simt ritmul tobelor și al bătăilor din palme cum face o muzică mai frumoasă decât orice sunet de vioară sau orice clapă de pian. Simt puterea unei mulțimi, unitatea, extazul și pasiunea. Simt satisfacția de a-ți domina adversarul și de a-l face nesemnificativ. Mă simt parte din joc.
Brusc, mă trezesc. În jur e liniște și e toiul nopții. Nu mai am somn și mă duc la laptop. Deschid un site cu tematică sportivă și citesc acolo ceva despre “posibilitatea ca stadionul din <<Ștefan cel Mare>> să nu fie modernizat”.
Mă bufneste râsul. Eu de-acolo vin. De pe noul stadion. Vin dintr-un puhoi de oameni de unde am scăpat cu greu, dar am scăpat curat…sufleteste.
Și mai râd pentru că știu că se va face! Pentru că noi nu avem nevoie de machete pentru a materializa ceva, ci de vise! Nu avem nevoie de aprobări, ci de dorință!
Iar dacă nu îl veți demola voi cu aprobare, îl vom demola noi cu cântece și sărituri!

Zeii machetelor

Fotbalul romanesc trece printr-un paradox, cu cat s-au imbunatatit conditiile de pe stadioane cu atat parca au disparut suporterii. Si da nu e o gluma, acum 10-15-20 de ani sa mergi la fotbal pe un stadion din Romania era un alt tip de aventura decat acum. Chibitii o sa strambe din nas, “Hai bah lasa-ne, cum se poate asa ceva ?” … dar asta inseamna doar ca nu au batut stadioanele acestei tari in anii 90 sau 2000.

Stadioane noi in Bucuresti, Cluj, Ploiesti, chiar si Chiajna sau Ovidiu. Renovate la Giurgiu, Medias, Tg Mures sau din nou Cluj, plus cele trei stadioane noi aflate acum in constructie la Craiova, Tg Jiu si Arad. Practic nu am stat niciodata atat de bine la infrastructura pentru fotbal, si asta nu e totul. Pentru Euro 2020 se planuiesc si reconstructia stadioanelor din Bucuresti: Ghencea, Giulesti, Arcul de Triumf si Stefan cel Mare, totul din bani publici, bani la care contribuim cu totii.

De ce chiar si in aceste conditii nu mai vine lumea la stadion e un fenomen mai complex dar principalul motiv il reprezinta fara discutie disparitia echipelor de traditie din fotbalul romanesc. Din clasamentul Ligii 1 al anului 1990 au mai ramas in viata doar Dinamo, U Cluj si Petrolul dar problema asta merita un alt articol

Ori in acest context zvonurile aparute zilele astea care spun ca aproape s-a renuntat la reconstructia stadionului din Stefan cel mare, fiind inlocuit cu cel din Cotroceni in planurile guvernului nu au nici o logica. Nu exista un motiv destul de puternic sa construiesti stadioane de fotbal in locuri in care in clipa asta nu exista nici o echipa si sa ignori tocmai clubul care are cea mai mare nevoie de asa ceva

Cainii rosii au fost din punctul asta de vedere sinistratii Ligii I si au trecut de-a lungul timpului prin diverse stari, de la “Ce stadion au si jegosii astia” pe Ghencea“, la “Macar daca am avea si noi o peluza ca asta” pe Giulesti, pana la “Daca ar ridica si tribuna asta la nivelul celeilalte” cand ne intorceam acasa in Stefan cel Mare

Noi nu am avut decat pista de atletism, noroiul din parc cand ploua, ultima nocturna din Bucuresti si ochi de vultur. A da si machete, multe machete si proiecte, din `90 incoace toti parvenitii care s-au perindat pe la clubul asta ne-au aratat cate o macheta frumoasa care nu a valorat niciodata nici cat o ceapa degerata. Mai mult chiar si Elisabeta Lipa a facut acelasi lucru anul trecut cand ne anunta pompos ca “Stadionul Dinamo e prins in programul Euro 2020. Are autorizatie de demolare, are certificat de urbanism. Numai eu stiu la cate usi am batut.Fara bani am reusit sa aduc documentatia de care era nevoie. Nu se pune problema ca el sa nu se construiasca. Fanii trebuie sa fie optimisti si sa sustina echipele din CS Dinamo

Nu intereseaza pe nimeni motivele, ba ca ar fi ceva probleme cu carpelile alea penibile facute pe stadion, poate e greu de dat jos copertina aia penibila de la T2, ba ca s-au gasit nu stiu ce tevi sub stadion si nu poti construi nimic serios acolo, ba ca lipsesc nu stiu ce acte. Domnilor, e 2017, atat timp cat exista vointa se poate construi orice. E o investitie a statului roman care se face intr-un loc detinut de statul roman, restul sunt chichite birocratice care nu ne intereseaza, e treaba ministerului de interne, guvernului si clubului sportiv sa le rezolve.

Dinamo e singura echipa de traditie din Liga 1, mai mult e singura echipa din Bucuresti care conteaza in clipa asta. Sutele de mii de suporteri dinamovisti si ei platitori de taxe din care se vor face stadioanele pentru Euro 2020, merita un minim respect dupa zecile de ani in care au fost ignorati. Daca cineva se gandeste ca lui Dinamo i-ar sta mai bine pe Arena Nationala se inseala amarnic, suntem si vom fi mereu “Cainii din Stefan cel Mare”, daca undeva in niste birouri niste “baieti destepti” s-au gandit ca Bucurestiului i-ar sta mai bine cu un mall sau poate niste cladiri de birouri in locul batranului stadion din centrul capitalei nu putem decat sa speram ca o sa li se darame toate in cap la primul cutremur.

Radu(07 martie 2017 04.00PM)

Am rămas doar noi

Un drum plin de noroi, o tabelă cât un monitor și niște scaune decolorate. Atât mai știa de vechiul stadion. Își aduce aminte cu nostalgie de adidașii murdari, de blugii rupți în gard și de mirosul de pucioasă. De somnul din vagoane, de cele 3 mușcături dintr-un sandwich care îi erau masa pe o zi întreagă, de berile băute la bidon. Vagoanele pline, caterinca multă și haine ieftinele îi aduc lacrimi în ochi.
Vremurile s-au schimbat. Serviciul îl ține câte 8-10 ore la birou, banii de deplasare se duc acum pe facturi, iar nevastă-sa pur și simplu se supara…si asta îl doare cel mai tare. Dar pentru că la muncă a venit și în weekend, ratele la mașină s-au terminat, iar nevastă-sa a mai slăbit 3 kg, își permite o aroganță.
Așa că își ia șapca în cap, își pune un fular vechi și pleacă. Nu înainte să-și sune prietenul care încă mai merge.
- Hai noroc, mă! Ce faci?
- Nu-mi vine să cred ! Ce faci, ce-i cu ține? Mai trăiești?
- Da, sunt ok. Vreau să vin și eu la meci. Mă poți ajuta cu un bilet?
- Te ajut, cum să nu? Hai la bar. Eu sunt aici.
- La care bar?
- Cum la care? Tot acolo…
Ajuns la bar, simte că a călătorit în timp, nu cu metroul. Barul cândva plin are doar câteva mese ocupate dintre care una de un cuplu venit să-și rezolve problem conjugale. Își vede prietenii, dă noroc cu ei și se așază la masă.
- Dar restul unde sunt? Întreabă nedumerit, având experiența întâlnirilor din trecut.
- Care restul? Ăștia suntem.
Realizează acum că timpul a trecut peste toți, înlăturându-i pe mulți. Află că cel mai pasionat dintre ei a găsit un job bun și a considerat că “nu se mai merita”. Află că cel mai afemeiat dintre ei vede meciul acasă la socrii. Află că cel cu 2 interdicții a profitat de angajările externe ale poliției.
- Dar Bubu mai vine?
Și află …
În drum spre stadion simte un deja-vu. Noroiul este încă acolo, la fel și gropile. Lipsește însă coada de la casa de bilete. Ajuns în peluză, vede noua tabelă. E foarte încântat, însă nu știe că acolo nu a scris niciodată “Dinamo Campioana”. Și asta nu din motive de software. Scaunele sunt încă acolo. Mă rog, cele care mai sunt.
Se uită în peluză și apoi la ceas, poate a ajuns prea devreme. Se uită în teren și vede lovitura de start. Îl sună nevastă-sa și îl întreabă unde e. El îi spune că e la meci, dar ea se enervează că “nu se aude că ești la meci”. Atunci realizează că are dreptate. Inclusiv peluza oaspete e goală, deși e sâmbătă.
Atunci își întreabă prietenul ce s-a întâmplat. Ce? Cum? De ce? Întrebări simple și scurte. Atunci vine răspunsul: “Nu vezi, frate? Am rămas doar noi.”

Zise el …

“Impotriva consumerismului” zise el așteptând Black Friday.

“Ultras is for you and me, not for fucking industry” zise el comandându-și o geacă Stone Island.

“Fara politică pe stadioane” zise el susținând echipa primăriei.

“Manele, manele, ne pișăm pe ele” zise el dând o dedicație.

“Fuck TV, go to the stadium” zise el privindu-și echipa pe Digi.

“No pyro, no party” zise el aruncându-și bricheta.

“Impotriva fotbalului modern” zise el bucurându-se de o cotă bună.

“All Cops Are Bastards” zise el dând câteva nume.

“Duminicile noastre frumoase” zise el odihnindu-se pentru muncă.

“Facem mii de kilometri” zise el anunțându-și absența.

“Ultras – un mod de viata” zise el, contrazicându-se.

Turcu

Scrisoare către Moș Crăciun…

Dragă Moș Crăciun,
A trecut ceva timp de când nu ți-am mai scris, așa-i?! Eheee…Atâta vreme de când îți scriam o scrisoare plină de dorințe puerile și o așezam lângă fereastră…Am îmbătrânit și eu și parcă a mai dispărut puțin din magia sărbătorilor, însă continui să cred în tine.
Trebuie să îți mărturisesc dacă am fost cuminte sau nu. Ei bine, am fost mai cuminte decât în ceilalți ani. Am luat doar 3 amenzi, o interdicție și am bătut câțiva jandarmi.
Mi-ai ascultat toate cerințele: de la jucării și dulciuri până la mașini sau ceasuri care mai de care. Acum îți cer un cadou deosebit ce nu are legătură cu latura materială. Un cadou special ce mă va face foarte fericit! Am fost așa naiv, crezând că fericirea se poate împacheta în cadouri învelite în hârtie colorată…Vreau o victorie împotriva stelei, în seara asta vreau să câștige Dinamo!
Vreau să închei frumos anul, un triumf elegant împotriva spurcaților. Nu îmi mai doresc nimic altceva, fericirea mea chiar depinde de culorile alb-roșii! Diseară, la ora 20:30, voi fi în peluză, ca de fiecare dată. Locul unde împart zâmbete, îmbrățișări și emoții…
Frigul nici nu o să îl resimt fiindcă o să sar, mâinile nu o să îmi inghețe fiindcă o să bat din palme, vocea e pregătită să răgușească iar și iar pentru un singur scop…Până la urmă…Cine te învață să îngheți pe stadioane românești? DOAR DINAMO BUCUREȘTI!
Te aștept, Moșule! Știu că nu o să intri pe horn ca în alți ani, ci vei fi în tribune! Moș Crăciun…Huligan nebun!

Reclama Dinamomania

Tinerețe fără sfârșit…

Am luat loc, am cam obosit, ce-i drept. Au trecut anii, nu mai am vlaga de odinioară, de când eram copil și nu aveam griji. Acum, pe fața mea răsar tot mai multe riduri, iar în cap apar tot mai multe fire albe. Mă uit în jurul meu. Sunt la casa mea, am familia mea, sunt un om împlinit.
”Istoria reînvie gloria tinereții,
De mână cu cei mici redăm culorile vieții.”

Luminile s-au stins, a început spectacolul! Cortina a căzut, fundalul sonor era dominat de o melodie liniștită. O melodie ce te face să îți reamintești toate clipele de neuitat. La capitolul amintiri, stadionul este un adevărat templu! Locul cel mai drag unde am avut cele mai intense trăiri, unde am legat prietenii, unde m-am format!
În viață, totul ține de propriile alegeri. Eu am ales să îmi dedic tinerețea echipei mele favorite, am decis să îmi sacrific anii celor două culori: roșu și alb. Mi-am adus aminte primul pas pe stadion. Îmi doream mult să fiu acolo, primul meu vis împlinit. Totul era de basm și studiam fiecare colțișor al stadionului. Apoi…prima victorie cu Steaua. Oho! Prima dată când m-am certat grav cu părinții mei. ”Nu te duce acolo că se iau nebunii ăia la bătaie.”.
Iartă-mă, mamă, că mai devreme sau mai târziu am devenit unul dintre nebunii stadionului. Dar asta este viața mea…O viață ultra! Urmăreai toate partidele echipei să vezi un cadru cu mine la televizor, fie că jucam acasă sau în deplasare…Patul era gol, știai că sunt pe gard și că fluturam cu mândrie steagul. Au fost zile când nu mai dădeai de mine, ba eram pe la secția de poliție, ba eram cu băieții.
Prima deplasare nu o voi putea uita niciodată! Le-am spus alor mei că ma duc la școală… Am fost la școală, da, dar pe stadion, la Ploiești. Lecția se numea ”DINAMO”și era predată de maeștrii din teren Hîldan, Petre sau Lupescu.
Mi-am înclinat viața unei echipe și am făcut ceea ce am simțit, am trăit pentru ce iubesc! Am pornit în cea mai frumoasă călătorie…Acum, îmi sărut soția și plec la drum…Mă înțelege, știe ce înseamnă zi de meci sau deplasare.. Nu pot renunța la pasiune, deși timpul trece. Tinerețe fără sfărșit! Sau mai bine spus…Tinerețe fără bătrânețe și câine până la moarte!

CU TOȚII ÎN PCH!

Luni- cea mai scurtă poveste de groază pentru unii. Pentru mine, nu este aşa. Este o zi specială de luni. Au început emoţiile, numărătoarea inversă…Parcă se apropie Revelionul. Deja îmi fac planul, în ce să mă îmbrac: alb, roșu sau negru? Ce eșarfă să îmi iau? Somnul îmi este tulburat…Pe Dinamo am visat! Este un semn că se apropie meciul de neratat…Miroase a derby!!! A început săptămâna „Doar Dinamo Bucureşti”!
Miercuri, 20:30, Arena Națională. E liber, nu plec în nicio vacanță. Iubita mă înțelege, iar nu sunt acasă… E meci, trebuie să fiu prezent! Este o datorie morală față de echipa mea, trebuie să fiu acolo și să strig pentru tot ce înseamnă Dinamo!!! E un meci de orgoliu, nu mai contează pe ce loc suntem sau cum jucăm. E derby și trebuie să ieșim învingători!
Pe mine nu trebuie sa mă mobilizeze nimeni. Bilet mi-am luat din timp, pregătit sunt din toate punctele de vedere. Vreau să cânt până rămân fără glas, vreau să bat din palme până când fac febră musculară, vreau să sar pe ritmul fermecător al tobelor, vreau să particip la o nouă pagină de istorie scrisă de PCH. E o mândrie să fii câine, este o onoare să port culorile alb-roșii în suflet. Pentru că sunetul ajunge…Din PCH până în sânge!
Un asemenea meci nu poate fi trăit decât în peluză! Vibrația este mult mai intensă atunci când vezi în jurul tău o mare alb-roșie ce dă în clocot la fiecare fază, o explozie de energie și multă veselie. La Dinamo, e cel mai mișto! În peluză simt că trăiesc, cântecele ma învie, iubirea pentru Dinamo nu mă lasă să cad pradă greutăților. Cănd sunt acolo, uit de tot. Acolo, suntem o mare familie, suntem uniți.
Suntem PCH si vom fi la înălțimea așteptărilor! Facem din nou spectacol…Noi suntem cei care țin clubul în picioare, ducem tradiția mai departe! A venit momentul să batem steaua, jucătorii luptă în teren,iar noi cântăm din adâncul inimii…Puterea câinilor roșii este inegalabilă…Doar Dinamo București câștigă meciul!
Ești încă pe gănduri? Să vii sau să nu vii la meci? Aportul tău contează. Tu și încă 11 999… Împreună dăm culoare, împreună suntem un tot unitar ce va contribui la victorie! Fiecare voce contează, fiecare bataie din palme …
Cu totii la meci! Cu totii in PCH!
DOAR DINAMO BUCUREȘTI!

(Mai) Știați că … ?

A iubi înseamnă pasiune, cu toții o știm. Înseamnă trairi duse la extrem, sentimente de o intensitate pe care nu credeai că o vei putea atinge până în momentul în care ai iubit prima fată, ai luat primul examen sau … ai mers la primul meci pe stadion. Tu mai ții minte aceste trăiri? Prima fată sunt convins că o știi, probabil încă te masturbezi cu gândul la ea. Primul examen, la fel, din moment ce ești capabil să citești rândurile acestea.
Dar primul meci? Mai ții minte când te-a adus taică-tu, bunică-tu, unchi-tu sau orice alt om considerat capabil să aibă grijă de tine la momentul acela? Sau poate ai fugit de acasă cu câțiva copii asemeni ție fără să mai întrebi dacă „îl lăsați pe Bogdan afară?”. Nu-i mai știi? Uită-te în jurul tău. E drept, tricourile lor nu mai au dinozauri, au lauri. În picioare nu mai au sandale, ci trei dungi. Dar roagă-i să-și dea ochelarii de soare la o parte și spune-mi: îl mai vezi pe cel pe care erai invidios că era singurul care avea tricou cu Niculescu? Eh, acum are un tricou negru exact ca tine și ca cei din jurul tău. Îl mai vezi pe cel care, la prima relație, n-a mai venit la stadion? Eh, acum are o prietenă și vreo 2 amante și niciuna nu-l poate ține acasă când e meci. Dar pe cel care era cel mai cuminte și nu avea voie afară dacă lua o nota mai mică de 7? Pe el probabil nu-l vezi acum că are interdicție de când l-au prins cu torțe. Dar e aproape, e în cel mai apropiat bar, deși voi sunteți la mai bine de 300 de km de casă. Desigur, dintre ei au mai dispărut. Unii au întemeiat o familie, alții s-au gândit că au nevoie de suport financiar și sunt pe partea cealaltă a globului, iar alții pur și simplu au renunțat.
Mai ții minte prima bătaie din palme, prima scandare și prima săritură? Nu la cap, ci la „cine sare…”. Primul fular ținut deasupra capului îl mai știi? Ții minte cum te dureau mâinile, dar nu-l lăsai jos până nu se termina cântecul că doar voiai „să vadă lumea toată, dragoste adevărată”? Ții minte când ai văzut prima fumigenă? Sau când te-ai speriat primă oară că a explodat lângă tine o petardă? Desigur, lucrurile s-au schimbat puțin. Din palme nu poți să mai bați că ești cel care ține ritmul la tobe. Scandarea se aude mai tare că te ajută portavocea, iar de sărit nu se pune problema că pici de pe gard.
Primă deplasare o mai știi? Când ai făcut foamea la scoală o săptămână, iar ai tăi cred și acum tu ai fost în excursie cu diriginta la munte. Știi când, pentru primă dată, ți-ai calculat banii astfel încât să vă ajungă ție și fratelui tău care nu avea, dar ar fi vrut să meargă? Ți-a dat banii ăia înapoi? Ah, scuze…nu i-ai mai cerut niciodată. Aia a fost prima ta beție într-un tren sau într-un autocar. Ai avut mai multe beri decât sandvișuri și, totuși, iți era mai mult sete decât foame. Ții minte când te-ai întors la 6 dimineața acasă și ai stat pe lângă bloc să nu afle ai tai că n-a existat, de fapt, nicio excursie?
Amintește-ți că ai luptat pentru ceva. Amintește-ți că ai ieșit din tipar, lumea te privea ciudat, iar pe tine, culmea, te încânta chestia asta. Amintește-ți că ai trăit, că ai făcut. Iar dacă nu poți să-ți amintești, trimite-ți fiul să-ți amintească el.

Turcu

Reclama

Războinicul pacifist si armata relaxată

Auzeam tot timpul la ora de istorie cum că “poporul român a fost un popor pașnic care nu a dus niciodată războaie de cucerire”. Prima oară am auzit-o prin clasa a 4a când am avut primul contact cu manualul de istorie, dar pe vremea aceea singurul contact care mă interesa era cu colega din a 2a bancă. Din păcate, asta nu s-a întâmplat decât prin clasa a 8a, la banchetul de absolvire, după ce am strecurat în sală o sticlă de Tanita. Apoi, la liceu, fiind primul care a reușit să scape de problema coșurilor, am început să fiu atras de materia care mi-a adus cele mai mari note la examenul de capacitate și la bacaulareat, încât eram printre singurii care știau toate cele 11 strofe ale imnului național.
Coincidența face că eram și microbist de vreo 10 ani și începeam să merg pe stadioane. Atunci începeam să văd că există o logică în tot ceea ce spunea învățătoarea mea în clasa a 4a. Și asta nu după o lecție despre războaiele daco-romane, ci după un Olanda – România 2-0. În timp ce împăratul Traian a fost nevoit să încheie o pace pentru că nu a putut să treacă de scuturile dacilor în anul 102, Nicoliță și compania au fost nevoiți să caute primul avion spre București că n-au putut să treacă de Heitinga și Boulahrouz care aveau un chef de joc cum am eu chef să merg la muncă într-o zi de weekend.
Exemplele sunt multe și le știm cu toții. La fel și scuzele. Deși n-am mai văzut un mondial de pe vremea când B.U.G. Mafia și Adrian Copilul Minune apăreau pe aceeași casetă, niciun oficial din fotbal nu consideră situația ca fiind una disperată. Mereu ni se oferă siguranța că lucrurile se vor repara…de data viitoare. Ca atunci când vrei să intri la dietă, dar au băgat ăștia la KFC meniuri la 5 lei.
Studiind la rece ultimele jocuri ale naționalei din 2000 încoace, pot să spun că mulți jucători vin la echipă din același motiv pentru care navighez eu pe eJobs. De nevoie. Cu tot cu cele 2 prezențe la Campionatul European, orice joc al naționalei noastre arată ca un meci de retragere al unui primar de Dâmbovița. Cu toate acestea, nimeni nu este în alertă, nimeni nu consideră situația actuală ca fiind una critică. Burleanu este de un calm de invidiat, genul ăla de calm pe care-l găsești doar în pozele cu mesaje motivaționale, iar jucătorii se scuză atât de bine încât ar putea fi achitați chiar și de o instanță judecătorească. Ultimul jucător de fotbal pe care l-am văzut plângând a fost Gabi Tamaș. Avea ochii roșii în Centrul Vechi.
Dar e ok. Avem echipe în Europa League, stadioane de 5 stele în liga a 4a, uneori chiar și suporteri. În fond “viața e frumoasă, dar merită trăită”.

Turcu

Radiografia suporterului dinamovist

Ce înseamnă să fii un suporter adevărat? Un suporter adevărat înseamnă să dai totul ca să respiri același aer cu echipa ta, să faci sacrificii, să chiulești de la ultima oră să ajungi la meci, să îți iei liber să pleci în deplasare sau să îți faci familia să înțeleagă că Dinamo e Dinamo, religia ta, TOTUL
Anii trec…Un suporter adevărat nu se dezlipește de lângă echipă indiferent de antrenori, jucători, rezultate… Și la bine, și la greu, e acolo, pe stadion, cu fularul la gât și tricoul roșu, încurajându-și din adâncul inimii marea iubire…Dinamo!
Însă fularul și eșarfa nu sunt suficiente în radiografia unui suporter adevărat! Poate cel mai important aspect este ABONAMENTUL PCH! Este o mândrie să ai abonament în peluză…Să îți demonstrezi ție încă o dată veridicitatea sângelui alb-roșu ce îți curge prin vene…
Dezlipiți-vă de mentalitatea că tot ce e gratis e bun…Abonamentul este o oglindire a propriului ego, abonamentul este nelipsit, lăsându-l moștenire generațiilor ce urmează…E o mandrie absoluta sa ai abonament la meciuri, nu bagi bani in buzunarul nimanui, ci iti arati atasamentul incontestabil fata de club. Dinamo e un spirit, Dinamo trebuie sa existe prin suporteri…
Câinilor, împreună suntem mai puternici!!! Împreună vom reuși să fim din nou sus acolo!!! Împreună, mereu împreună!! La Dinamo așa e…

Vrem iar un mare FCD!

Două culori și o singură iubire. Iubirea e necondiționată, în pofida faptului că timpul se scurge, iar performanțele lipsesc. Valoarea timpului capătă nuanțe cenușii, ne e dor de gustul trofeelor, de bucuria de a fi campioni…
Campioni am fost, suntem și vom fi în tribune! Din păcate doar acolo, nu și pe teren…Cu toate astea, am fost mereu prezenți…Și acasă, și în deplasare…Am fost acolo și am cântat! Pentru culori, pentru glorie, pentru tot ce înseamnă Dinamo!!!
Dar până la urmă pentru ce ne zbatem atât? De ce facem atâtea sacrifcii? Pentru că iubim Dinamo. Iubim pentru că a iubi ne face fericiți. A iubi neconditionat este o expresie a realitãtii,pe când orice altã formã de “iubire” este iluzorie.
Mediocritatea nu ar trebui asimilată cu clubul nostru. Avem un nume, noi suntem DINAMO. Poate că asta nu înțeleg diverse persoane din cadrul clubului…Porți tricoul alb-roșu, tricoul unui club emblemă din România! Avem o istorie grea în spate, legendele noastre v-au învățat ce-i aia fotbal, golurile noastre v-au ridicat în picioare, victoriile noastre v-au făcut să vă mândriți că sunteți români…
Greutatea din buzunarele și conturile voastre ucid fenomenul pentru care unii dintre noi trăiesc! În timp ce noi înghețăm pe stadioane, parcurgem mii de kilometri să ne purtăm echipa spre victorie. Căci numai noi ținem clubul în picioare…
Ăștia suntem noi! Prin asta sunt caracterizați câinii roșii. Loiali, devotați, neînfricați și demni. Ultimii oameni. Anii trec, aceleași fețe în peluze. Aceleași inimi ce bat pentru club, aceleași voci ce vor răguși săptămână de săptămână. Da, noi. Tot noi. Doar noi. DOAR DINAMO BUCUREȘTI!!!
În sufletele noastre a răsărit iar speranța. Speranța că din cenușă să renască un mare DINAMO! Un 4-0 neașteptat, dar frumos. Nu ne îmbătăm cu apă rece, însă tot ce ne dorim e perfomanța. Vrem rezultate!! Vrem iar un mare FCD!!!
Niciodată nu vom da în spate…Dinamo, sentimente aparte! Mergem înainte! E o promisiune pe care o vom ține indiferent de conducere, înfrângeri sau greutăți.
DOAR DINAMO BUCUREȘTI!!

Căpitanul sufletului nostru…Te vom iubi mereu!

Octombrie nu mai e demult o lună plăcută a toamnei…Octombrie a prins un contur dur, e octombrie negru…5 octombrie. Tristețe, regrete, lacrimi…Dacă am putea, am șterge-o din calendar…16 ani de când îngerul nostru a dispărut, s-a ridicat la ceruri, lăsând un gol imens în inimile noastre…Inimi ce s-au bucurat la fiecare gol, la fiecare pasă extraordinară…Fiecare reușită îi aducea o enormă satisfacție, unul dintre puținii care știau ce înseamnă cu adevărat spiritul lui Dinamo…
”Octombrie e negru, viața și mai și…Doar alb și roșu o fac un pic mai gri…”
Devotamentul și pasiunea Unicului Căpitan a schimbat mentalități, a format generații și a motivat întotdeauna tot ce ține de suflarea dinamovistă. Religia lui Cătălin a fost fotbalul, iar altarul pe care și-a jertfit viața a fost Dinamo…Trăia pentru un meci cu steaua, trăia pentru trofee în tricoul lui Dinamo…
Ești simbolul nostru! Îți închinăm viața, tinerețea…Ai murit în culorile alb-roșii, iar tot ce realizăm este ÎN NUMELE CĂPITANULUI. Plecarea ta este singura luptă peste care nu vom putea trece…Neputinicioși în fața destinului…Vei fi mereu în inimile noastre…Nu te vom uita niciodată!
”De ești acolo sus și ne auzi cântând numele tău, să știi
Că o vom face până când lângă tine vom veni.”
Mâine, la 18:30, la Dinamo. Ne omagiem căpitanul…El va fi în veci UNICUL CĂPITAN…Căpitanul sufletului nostru!

Ultrașii, frumoșii nebuni ai stadioanelor

Cu o torță în mână și pumnul sus… Onoare și demnitate, devotament si fidelitate, principii sănătoase, dovezi de sacrificiu…Îmi înfrunt destinul și strig puternic: ULTRAS sunt și voi fi! Iubesc ce fac, ce sunt…
Ultrașii sunt frumoșii nebuni ai stadioanelor ce oferă o culoristică intensă fotbalului, cei care dăruiesc adevăratul spectacol, farmecul peluzelor! Mulți îi judecă, puțin îi înțeleg. Ultras te naști, crești cu acest spirit și îl transformi într-un cult, îți impui niște reguli după care te ghidezi mereu. Să îți iubești culorile mai presus de orice, fără limite sau obstacole, să fii alături de echipă și la bine și la rău. Ai dreptul să contești conducerea și fotbaliștii atunci când nu îți respectă crezul! Să deții abonament la meciurile de acasă și să suporți costul deplasărilor, să îți susții echipa peste tot, să nu o lași niciodată de izbeliște! Să nu uităm de eșarfe, steaguri, bannere, coregrafii, spectacolele pirotehnice inegalabile…
”Bețivi, drogați sau huligani”. Huliți de societate, dar de neclintit! Realitatea controversată pune etichete, folosește stereotipuri mizerabile. Drogați? Da, drogul se numește Dinamo și te injectezi cu el săptămânal. Ești dependent, doza îți oferă detașare, liniște, evadare spre o lume idilică. Doar că nu există vindecare o dată ce substanța alb roșie ți-a pătruns profund în sânge…
Te uiți la clasament, echipa nu mai joacă nimic, ai mai multe amenzi decât punctele strânse de echipa ta…”Gata, nu mă mai duc etapa viitoare!”. Ți-ai spus și tu asta măcar o dată, nu? Plin de dezamăgire, vorbe rostite la nervi…Dar nu, nu poți sta departe o dată ce ți-ai contruit un stil de viață în jurul acestui fenomen care involuntar, a devenit un cămin.
Ispita e prea mare, iar următorul meci te găsește tot în peluză. Nici dacă ai vrea, nu ai putea lăsa vreodată Dinamo… Nu mai știi cum arată televizorul, pe unde e telecomanda, tastatura ai lăsat-o deoparte. Ai simțit pe pielea ta adrenalina, ce înseamnă să sari pe gard de fericire atunci când echipa ta dă gol. Steagul îl vei ține sus mereu!
Întotdeauna prezenți, chiar dacă am pierdut sau am câștigat. Niciodată nu vom da în spate…DINAMO SENTIMENTE APARTE! Culorile echipei îți țin loc de mamă, de tată, de iubită… Nu trebuie să ai niciun regret, chiar dacă străbați sute de kilometri și te întorci cu un rezultat nefavorabil. Chiar dacă te-au bătut ploaia, vântul sau jandarmii…Suporți frigul, foamea, vremea capricioasă, oboseala de pe drum…Înfrângeri dureroase, umilințe, bastoane…
E sâmbătă, e zi de meci, trebuie să fii acolo! Acasă sau în deplasare…Locul tău este în peluză! Sfărșitul de săptămână nu îți va aduce niciodată o briză confortabilă de relaxare, ci obligația de a-ți urma echipa pretitundeni. Reprezinți cu mândrie peluza echipei idolatrizate, nu poți dezamăgi.De la școală mai chiulești, de la serviciu te mai invoiești, însă de la meci NU AI VOIE SĂ LIPSEȘTI!
În sfârșit o deplasare sâmbătă…Acum nu mai ai niciun motiv să nu te afli în peluză la Botoșani și să nu cânți pentru tot ce înseamnă Dinamo…
Nu înainte de a-i împinge de la spate pe dulăii de la handbal…Pe ei, pe mama lor! Meci important în Champions League, biletele se găsesc la case până la ora 18 când începe gala!
DOAR DINAMO BUCUREȘTI!