În sfârșit, am ajuns acasă. E târziu, sunt amețit și nu vreau decât să mă culc. Îmi dau jos geaca, îmi pun fularul undeva la vedere și mă descalț de adidașii plini de noroi. Nici nu mai bag perechea de blugi la spălat, ci o arunc direct după ce mi-am rupt-o în gard. “S-a mai dus o pereche” îmi zic în gând.
Fac un duș și mă bag în pat. Picioarele îmi sunt obosite, berea s-a urcat la cap, deci adorm instant.
Atunci vad…Ce văd? Văd puhoi de oameni. Văd agitație, sărituri, steaguri fluturate și fulare. Văd cum sare lumea, cum se țin toți de umeri, cum mă țin pe mine din stânga și din dreapta. Nu-i cunosc, dar ce contează? Văd multe fețe necunoscute și totuși nu mă simt străin. Văd că ceva ne unește pe toți și asta mă face să mă simț ca într-un cămin. Mă uit la acești necunoscuți și văd ceva: alb și roșu.
Știi ce mai văd? TERENUL !!! Pot să disting ce se întâmplă în joc și pot să urlu la arbitru că a fluierat la jumătate când al nostru a intrat la minge. Am văzut asta cu ochii mei că doar n-am vreo pistă de atletism care să mă încurce. “Ce mă interesează pe mine ce-au scris ăștia pe WhatsApp? Tu nu vezi că atacăm?” zic eu parcă certându-mi telefonul care tot vibrează în buzunar.
Și mai e ceva. Simt ! Simt cum îmi bate inima la fiecare cântec. Simt pulsul cum mi-o ia razna la toate sariturile Simt ritmul tobelor și al bătăilor din palme cum face o muzică mai frumoasă decât orice sunet de vioară sau orice clapă de pian. Simt puterea unei mulțimi, unitatea, extazul și pasiunea. Simt satisfacția de a-ți domina adversarul și de a-l face nesemnificativ. Mă simt parte din joc.
Brusc, mă trezesc. În jur e liniște și e toiul nopții. Nu mai am somn și mă duc la laptop. Deschid un site cu tematică sportivă și citesc acolo ceva despre “posibilitatea ca stadionul din <<Ștefan cel Mare>> să nu fie modernizat”.
Mă bufneste râsul. Eu de-acolo vin. De pe noul stadion. Vin dintr-un puhoi de oameni de unde am scăpat cu greu, dar am scăpat curat…sufleteste.
Și mai râd pentru că știu că se va face! Pentru că noi nu avem nevoie de machete pentru a materializa ceva, ci de vise! Nu avem nevoie de aprobări, ci de dorință!
Iar dacă nu îl veți demola voi cu aprobare, îl vom demola noi cu cântece și sărituri!
Nr Vizualizari : 18245
Comentarii (0)