…si dincolo de ea!

E interesant cum lumea isi aminteste de tine abia dupa acel singur moment pe care nu-l poti pacali nicicum, pe care nu-l poti dribla oricat de talentat fotbalist ai fost odata, pe care nici cel mai bun chirurg nu-l poate extirpa precum o tumoare si pentru care cel mai influent om al justitiei nu poate da niciun alt verdict. Si e si trist. E trist sa stii ca la un moment dat te vei transforma in lacrimile de pe obrajii apropiatilor si vei ajunge sa insemni doar cateva lumanari aprinse in numar par. E trist sa simti ca poate ai merita mult mai mult de atat. Ca ai fi meritat si inainte.

In niste vremuri in care fiecare incearca sa vanda ceva, orice, de la sosete de bumbac “6 perechi la 10 lei” pana la o bucata fotbalist 90 de milioane de euro, timpuri in care exista diferente extrem de sensibile intre consumatori si dobitoci, intre patroni si bisnitari, intre un loc de munca si sclavie moderna, intre jurnalisti si manipulatori, intre minciuni si o stampila de vot, intre jandarmi si huligani, intre Ioan si Giovanni..ma rog, ati inteles ideea; in astfel de vremuri, deci, e si mai trist sa crezi ca n-o sa insemni nimic mai mult decat acele lumanari si lacrimi despre care vorbeam.

Si, daca esti putin norocos sa te identifici cu o emblema a unui club de fotbal, atunci ai dat lovitura. Mai primesti un minut de liniste inaintea fluierului de inceput de meci si cateva randuri in ziare, in special despre niste ani si alte cifre. Dar asta e lumea in care traim. Unii sunt blocati in conturi si documente, pe cand altii au privirea obturata de o constructie imensa in care pot sa-si odihneasca linistiti fundul atunci cand vremea de afara nu le permite sa faca niste mici in fata unei scari de bloc.

Din fericire totusi, mai sunt si cei ai caror copii vor stii de ce pe ai lor tati ii striga lumea “caine”. Vor stii cine a fost Lica Nunweiller si oricati ani ar trece, vor transmite din generatie in generatie mai departe, exact cum au facut-o si batranii nostri. Mai suntem noi, deci; cei care vom incerca mereu sa-i tinem aproape, oricat de departe ar fi in realitate, pe aceia care au construit cu daruire si pasiune propria noastra pasiune: Dinamo. Ca si Hildan sau Dumitrache, si tu, Lica, vei mai vedea gazonul de fotbal din inima peluzei!

Odihneste-te in pace, Caine Rosu!

sursa: ultracetatenesc.wordpress.com

 

Cetateanul F (11/11/2013 20:25)

Nr Vizualizari : 1974

Comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*


*