Am lucrat mult timp intr-o bază de producție a unei firme de construcții și la poarta principală, pe lângă postul firmei de pază, se adunase o haită de câini.
Ziua era lejer, paznicii nu aveau bătaie de cap. Veneai in vizită, dădeai bună ziua, ziceai unde mergi, și paznicul te lăsa. Toropiți de căldură sau rebegiți de frig, câinii erau tolăniți prin imprejurimi, prin boscheți, pe sub mașini. Cu alte treburi sau nepăsători, dar prezenți.
Cetățeanul cu treabă serioasă acolo se bucura de acces, dar un drac de cățel ii sărea mereu in cale și il mârâia de mama focului, gălăgios și agresiv.
Ditamai omul se panica un pic, să nu se trezească haita și să-l atace la semnalul potăii. De cele mai multe ori așa se intâmpla. Dacă riposta cu ceva de genul “taci in mă-ta de pârlit” era atacat de bătrânii câini stăpâni ai locului, fiare dezlănțuite. Așa că, pe mucles, se scurgea nevăzut, rușinat și umilit de cățelul obraznic din ogradă. Iși jura de fiecare dată că-și bagă p*** in ea de ogradă și nu mai calcă pe acolo. Cățelul se intorcea spre haită, trufaș și mulțumit că i-a arătat cetățeanului cine e bosul, culegând priviri canine de apreciere și țopăind țanțoș cu coada pe sus.
Eram destul de mic și mă țineam după tata in vacanță, el având treabă pe la o inteprindere. Am rămas in mașină, iar el a intrat pe poartă. Paznicul l-a lăsat, dar deodată, a fost atacat de o potaie obraznică. Eu m-am amuzat, dar tata s-a panicat știind ce se va intâmpla. Toată haita de câini bătrâni s-a sesizat și a sărit in sprijinul potăii, atacându-l foarte agresiv.
Tata dădea să fugă, dar nu reușa, fiind inconjurat, iar cu o mână incerca disperat să se apere cu o coală A4, pesemne armă mortală, credea el in panica aia. A fost aproape tăvăli, iar eu șocat de spectacolul infiorator și nu pot să uit figura lui tata, speriat și umilit. Mă incerca un fel de milă, dar și un fel de dezamăgire, inchipuindu-mi-l un tip puternic. O potaie il făcuse să pară pisoi.
Potaia din peluză
Fiind o apariție mereu discretă in peisajul ultras dinamovist, studiez uneori cu prea multă atenție personajele care se invârt prin peluzele stadionului. Am timp și minte lucidă să studiez comportamentul unor specimene cu adevărat interesante, ce-și zic ultrași.
Fiecare sector al unei peluze are cel puțin o potaie. Se cocoață pe balustrada din fața sectorului, se intoarce cu fața la peluză și spatele la meci și iși inchipuie că dă tonul celorlalți suproteri. Se inchipuie lider. Nu e vreun pitbul musculos și bătăuș, și nici măcar vreun Saint Bernard bătrân și bețiv. Nu e unul din lideri, nici măcar vreo față cunoscută de majoritatea. Nu e vreo voce respectabilă, care să mobilizeze mulțimi, dar nici vreun cealapa fugit de la ospiciu, care se consideră conducător de oști in nebunia lui, fără să fie băgat in seamă.
De cele mai multe ori e un nou mebru al vreunei brigăzi și iși ia omul rolul prea in serios. Unii care vin rar se iau după el la cântat, iar el are impresia că a subjugat mulțimi, dar noi care venim des și mai cunoaștem fețe, ii dăm ignor, știm ce tre să facem, fără să-i privim delirul. Stau chiar in primele rânduri și n-am nevoie de indrumător, am mai mereu chef să cânt, mai puțin cand frați de-ai nostri sunt scoși violent și abuziv din stadion, iar ceilalți dintre noi ignoră asta.
Potaia se uțupește, se ridică deasupra mulțimii, că el are treabă aici, și urlă tremurând fals de agitație și pasiune, fluturând mâinile in aer:
– hai, bă, in morții voștri… cântați!
– cântă, bă căcatule, de ce vii in peluză dacă nu cânți?
– băga-mi-aș p***-n mă-ta, ce te uiți așa? Cântați, că vă sparg, să moară mama!
Niicodată nu are contact vizual cu cei din primele rânduri, posibil superiori in șmecherie, ci cu cetățenii cuminți din spate, strânși sub formă de mulțime. In caz că va coborî cineva să-l tragă de guler, va avea intotdeauna scuza…”nu tie iti ziceam, pe cuvântul meu, frate”.
Vine omul de 30 de ani, serios, cu fata la meci, că vrea și ea să vadă, poate ii place. E iubita, soția sau mama copiilor lui. Și iși ia muie de la potaia asta, de față cu iubita și nu poate să zică nimic, că haita e tolănită prin imprejurimi și s-ar putea să sară la om. Mai vine vreodată omul la meci?
Vine omul de 40 de ani, serios, cu cei doi copii la meci, că și ei iubesc Dinamo și vor să fie in galerie când vor fi mari. Și iși ia muie nenicul de la potaia asta energizată și e amenințat cu bătaia de un pulifrici, și nu-i vine să-i dea un șpiț in cur, că e cu haita. Vă ionchipuiți ce e in sufletul omului? Dar in ale copiilor? Mai vine vreodată omul la meci?
Dar potaia umflă pieptul și iși ridică coada a trufie. Are ce povesti la scara blocului, la o sămânță, sau ce să dezbată la o bere la pet, cu băieții, la ședința tehnică, după meci. Poate ii pică și vreo poză cool cu el dominând și subjugând mulțimi.
sursa – DeModaVeche – (17.05.2013 03:35)
Nr Vizualizari : 6227
Nu stiu daca articolul face referire la cineva din peluza ( dar cred ca da si nu stiu cine ar putea fi ‘inculpatul’ ),dar e de nota 10 .
Bravo,frate !
nu face aluzie la cineva anume, e vorba de anumiti ultrasi pe care ii vedem cu totii la meciuri si vedem si cum se comporta. la mine la munca e o vorba: “fa-l pe unu’ sef si o sa-i vezi adevaratul caracter”. cam asa e si-n peluza
Foarte ADEVARAT din pacate !!!Din nou pacat ca astfel de gesturi ale potailor din peluza sunt tolarate de catre lideri !
Foarte bun articolul !
dc nu il da nimeni jos de acolo si se termina toata povestea , il dai jos , ii dai doua palme si sa rezolvat treaba , am vazut de multe ori cate un pechinez de asta fioros pe gard injurand oameni in varsta .
nu mi se pare normal ca oricare suporter sa stea sus pe gard sa tipe la ceilalti suporteri sa cante lideru de galerie ar trebui sa faca ceva in cazul asta
Și iși ia muie nenicul de la potaia asta energizată și e amenințat cu bătaia……
Cumva o aluzie pentru energizati ?
daca era aluzie pentr energizati nu mai zicea:”am mai mereu chef să cânt, mai puțin cand frați de-ai nostri sunt scoși violent și abuziv din stadion, iar ceilalți dintre noi ignoră asta”