întrucât ne aflăm din nou în perioada Crăciunului, Peluza Cătălin Hildan va organiza un nou eveniment caritabil cu scopul de a ajuta copiii nevoiași proveniți din centrele de plasament. Astfel, ducem mai departe tradiția începută anul trecut. Vom strânge fonduri și vom oferi alimente, jucării și zâmbete unor copiii care au nevoie de ele.
Alături de PCH va fi și echipa de Old Boys a clubului nostru, cele 2 disputând și un meci de fotbal spre deliciul celor mici, dar și al celor mari. Vom vedea din nou geniul fotbalistic al celor ce ne-au adus atâtea bucurii în tricoul alb-roșu precum Bratu, Kirita, Dănciulescu, Prunea, Petre, Augustin, Mateuț și mulți alții.
Pentru că în perioada Crăciunului ne gândim în primul rând la familie, coroborat cu faptul că Sala Dinamo nu a primit autorizare ISU, iar evenimentul se vrea a fi unul în familia alb-roșie, meciul demonstrativ va avea loc în Sala “Marian Cozma” (școala nr. 30), la adresa din str. Lăptari Tei, nr. 23, sec. 2, miercuri, 23 decembrie 2015, la ora 19:00.
Biletul de intrare se lasă la aprecierea fiecăruia dintre noi, însă avem rugămintea să fie minim 5 lei. De asemenea, este necesar să fie completat și de o jucărie de pluș, care se va arunca în teren la începutul meciului.
Pentru cei dintre noi care au cantități mai mari de alimente, jucării sau hăinuțe, vă rugăm să ne anunțați pentru a ne deplasa la domiciului dumneavoastră în vederea ridicării acestora.
în concluzie, vă așteptăm pe toți miercuri, 23 decembrie la sala “Marian Cozma”, la ora 19:00 pentru a oferi zâmbete și căldură celor mici.
Pentru informații apelați: 0768 804 414-Cătălin
PCH Dinamo
Nr Vizualizari : 3038
Comentarii (0)