Meciul de alta data…(varianta “moderna”)

Ca si articolul precedent, pentru cei care au avut rabdarea sa il citeasca, si acesta are rol comparativ, venind in replica ultimului povestit de ‘cainele’ “batran” ( http://pchdinamo.ro/meciul-de-altadata/ ).

In Romania, in decursul anilor in care fotbalul nostru a prins culoare si mai mult interes in peluze, fenomenul trecerii de la statutul de spectator la suporter, unul venit tarziu in comparatie cu alte tari, a dat nastere unor imprumuturi de stil din stanga si din dreapta, oamenii adoptand ce au crezut de cuviinta ca e necesar pentru ca aceasta trecere sa fie una de succes.

Personal am prins doar vremurile patratelelor, crocodililor, busolelor, laurilor, s.a.m.d. As fi ipocrit sa condamn aceasta cultura vestimentara, avand in vedere ca sunt si eu una dintre victimele ei, dar macar ma pot mandri cu faptul ca din toata ecuatia asta sintetica rezultatul e generat de faptul ca imi aleg hainele dupa model, nu dupa brand. Nu o sa-mi iau niciodata o bluza doar pentru ca apare Ben Sherman in piept, cum nu o sa port vreodata o pereche de tenisi numai pentru ca sunt niste lauri desenati. E adevarat insa ca in ziua de azi diferenta dintre parada modei si meciul de fotbal a devenit una extrem de sensibila. Apropo de adoptari de stil, generatia asta as putea chiar sa o numesc generatia “cooligan”…

Inca o mica paranteza si promit sa trec la amintirea unui meci. In cultura suporterilor englezi scopul hainelor “casual” era, dupa cum ii spune si numele, sa ii faca pe acestia sa arate cat mai obisnuit astfel reusind ca atentia oamenilor legii in mod special asupra lor sa fie una facuta in treacat. La noi insa pentru un simplu fular in patratele poti sa ai neplacuta surpriza sa ajungi in duba sau sa primesti un par in cap undeva pe o straduta laturalnica. Ca sa intaresc cele spuse, chiar ieri seara s-a nimerit sa intentionez sa urc intr-un taxy inainte de meciul rivalilor nostri cu cei de la Twente iar dialogul cu soferul a fost urmatorul : Dand geamul jos, acesta m-a intrebat “Unde mergi ?” “Iancului”, ii spun. Zice : “Urca! Cand ti-am vazut fularul am zis ca mergi la meci si nu te luam avand in vedere traficul de acolo..” Casual, a?

Bun. Meciul. In toata viata asta a mea de sustinator al lui Dinamo au existat doar doua meciuri al caror rezultat m-a dezamagit atat de tare incat sa vars lacrimi. Primul a fost cel cu Marseille, unde arbitru nu ne-a validat golul inscris in ultima secunda de Octavian Chihaia, iar al doilea este cel despre care urmeaza sa povestesc.

De foarte mult timp mi-am dorit o intalnire cu Steaua care sa se dispute pe un stadion impartit, in mod egal, in doua. Tocmai (sau mai bine spus numai!) din acest considerent meciul lor cu Brasov din semifinale a fost singurul la care chiar am tinut cu ei. Avusesem cu un an in urma parte de un astfel de meci cu ceilalti rivali, Rapid, unul la care prestatia ambelor grupuri de suporteri a fost excelenta din punctul meu de vedere. Mesaje, cantat, lumina; chiar daca noi am avut marele dezavantaj al lipsei unei mase importante de oameni din peluza care in urma unor incidente pe autostrada au ajuns la sectie iar ei au avut handicapul scorului de pe tabela. Stiam oricum ca stelistii nu se vor ridica la rangul nostru din niciun punct de vedere si nici macar la cel al baietilor de langa podul Grant, cel putin nu din perspectiva cantatului, dar vroiam neaparat ca acest fapt sa nu ramana doar la stagiul de presupunere.

Dinamo – Steaua, finala cupei 2010-2011. Haos. Tone de cerneala au inceput sa curga pe ziarele cu profil sportiv din tara (de regula rosie si albastra), site-urile erau pline de articole in acest sens (majoritatea cu “Becali crede ca..” “Gigi a spus ca..” “Dodel vrea sa..”), emisiunile isi schimbasera programul, s.a.m.d. Saptamana meciului a fost una extrem de incarcata emotional, mai ales ca se anuntasera peste jumatatea lui 1000 de “caini” dornici de a face deplasarea la Brasov. Au urmat zilele in care s-a lucrat la coregrafie, una in care Catalin Hildan era desenat pe o panza, ingerul nostru pazitor avand niste aripi si trofeul pus in joc in mana, mesajul principal fiind “Un ajutor divin intr-un moment greu, impreuna spre un nou trofeu”. Dupa ce am terminat si ultimul mesaj de facut si am rezolvat inchirierea autocarelor, imi doream doar sa aud fluierul de inceput al partidei.

Spre dezamagirea “civililor”, o sa sar peste o mica parte, e lesne de inteles care si de ce.

Inainte de startul meciului se putea auzi dinspre galeria noastra scandarea “sunteti putini si prosti”. Dupa ce am trecut de momentele de ironie, ne-am apucat de treaba. Priveam in stanga si in dreapta si vedeam acei oameni de care imi era dor, cei care canta cu patos, cei care vor sa domine, cei care reusesc asta ! Cei care iti dau acea senzatie ca si daca ai fi surdo-mut ai reusi sa canti cu ei. Aceia care inteleg ca, cu riscul de a ma repeta, daca te numesti suporter trebuie sa canti pentru a ajuta echipa sa aiba performante si nu invers. E drept, nu a fost sa fie. Dar echilibrul insuccesului l-am facut noi. Ca si in articolul tovarasului meu de peluza, noi am fost cei care am egalat situatia. Tabela de fotbal arata 1-0 pentru Steaua, pe cand tabela suporterilor era in 1-0 in favoarea noastra. Un zero mare, rotund, boldat ! Lacrimile de care aminteam pentru pierderea trofeului erau sterse de ranjetul triumfator in castigarea meciului “ultra”. Puteau sa scrie orice ziarele, puteau toti Ilfovenii sa danseze pe manele si sa cante “plange Torje”, puteam sa primesc mesaje cu glumite cetatenesti, insa important e ca adevaratii rivali care cunosc cu ce se mananca fenomenul, aceia care conteaza, stiau ca … NU AU CANTAT ! Pardon, CONTAT !!

Cetateanul F (18/02/2012 03:25)

Nr Vizualizari : 5400