LVIV 2011 – PRIMA PARTE

Au trecut deja cateva zile de cand ne-am intors si inca nu am reusit sa scriu nici un rand despre ceea ce s-a intamplat in Ucraina. Pana la urma m-am decis si iata ca va istorisesc si voua pe scurt si cenzurat, ceea ce am trait cei care am fost la vecinii nostri. Tin sa precizez ca povestirea relatata reprezinta ceea ce am trait eu. Poate mai tarziu se va mai incumeta altcineva sa mai scrie cate ceva…cine stie.
Totul a inceput joi dimineata. La ora 7 ne adunam cu greu in fata stadionului, insa cum e “normal”, pe la ora 10 ne-am pus si noi in miscare. Pana la vama am facut vreo 3 popasuri: o data am oprit sa cumparam niste vin de la parintele satului, undeva pe langa Focsani, a doua oara, ca sa dam spaga militiei ca ne luase radarul cu 99 km/h in localitate si apoi ca sa mancam. Chiar si asa, in vama la Siret am ajuns in jurul orei 19:00. Ne gandeam ca toata lumea e mult mai departe si ne-am zis ca oricum nu e nici o problema ca tot trebuie sa ajungem la timp.
In vama insa au inceput problemele. Ne-am intalnit cu baietii dintr-o alta masina care deja erau intorsi in tara pentru ca nu aveau procura. Doi se intorceau, alti trei intentionau sa treaca vama pe jos cu gandul de a merge cu trenul pana in Lviv. Stiam si noi ca nu avem talonul masinii insa ne gandeam ca nu va fi o problema intrucat aveam carte tehnica. Ne-am chinuit noi vreo ora sa dam spagi in stanga si in dreapta si pana la urma raspunsul sefului de tura a fost: “trasmiteti-le salutari celor din familie ca va intoarceti acasa!”. Ne gandeam ca nu am batut drumul degeaba si asa ca am facut stanga imprejur si dupa discutii indelungate, spagi mai mari si mult timp pierdut, reusim sa trecem vama. Dupa 50 de km ne intalnim si cu ceilalti. Eram 29 de persoane in 5 masini.
Cred ca deja v-am plictisit, insa distractia nu incepuse. Prin Ucraina indicatoarele lipsesc cu desavarsire si normal, ne-am ratacit de cateva ori. Nu mai spun ca niste caini glumeti „s-au mai si ascuns” la un moment dat pentru ca oricum eram in intarziere. In fine, dupa inca un radar, o spaga si 10000 de gropi, reusim sa ajungem in Lviv. Curios, am ajuns destul de repede la hotel, insa ceasul arata deja ora 6 dimineata. Dupa vreo ora de discutii cu o doamna care probabil stia sa spuna in limba engleza doar OK, primim cheile camerelor ca sa dormim si noi doua ore pentru ca la 11:00 aveam primul meci. Ajunsi in camere am observat ca in afara de gandaci si apa calda, le aveam pe toate: mirosuri ciudate, prosoape de bucatarie in loc de prosoape de baie, lenjerii care te impingeau sa dormi pe jos etc. Ne-am hotarat sa dormim doua ore si apoi sa plecam, sa ne cautam alt hotel si apoi sa mergem sa jucam fotbal. Unii dintre noi au ramas, altii au ales sa-si caute altceva.
Ne-am trezit, am luat bagajele si am fugit, indrumati de catre o domnisoara care avea sa fie ghidul nostru, catre un hotel care avea sa fie casa noastra pentru urmatoarele 3 zile. Ne-am cazat cate 3-4 in camere duble, ne-am echipat si am urcat in taxiuri. Ajunsi la stadion ceasul arata ora 12:00, insa fara nicio problema, am intrat pe teren cu gandul de a-i rupe pe polonezi. Primul imn intonat a fost cel al Poloniei. Cu totii cantam cu mana e inima. Urma imnul celor de la Dinamo Bucuresti. Ne luam de umeri si asteptam sa inceapa. Din boxe se auzea: „Ale ale aooo..va fu*e Dinamo!”. Caterinca deja incepuse. Am spus caterinca pentru ca stiti si voi, in primul meci nu am marcat nici un gol si am incasat 8. Mai mult decat atat, dupa primele 10 minute facusem 4 schimbari.
Se termina primul meci si decimati ca dupa razboi, mergem sa facem un antrenament scurt de refacere cate 3 tigari si 4 beri ca sa ne revenim.
Inainte sa incepem meciul doi stiam ca daca batem, ne calificam. Am intrat montati pe gazonul artificial si ca sa va explic de ce am luat 12 goluri, va descriu o faza comentata de crainicul stadionului: „Grasu (portar)…..Avogado(mijlocas)….Ciocanel, Ciocanel, Cio-ca-nel (atacant)”. Finalul meciului avea sa ne gaseasca pe multi dintre noi pe marginea terenului cu dureri din cap pana-n picioare, cu un gol marcat si cu un pusti de 9 ani pe post de libero.
Dupa alte cateva beri baute pe la stadion, ne intoarcem cu coada intre picioare catre hotel cu gandul ca distractia abia avea sa inceapa. Am ajuns, am baut cateva beri, ne-am spalat si am plecat separat catre locul de intalnire la care ne invitase ghidul nostru: Fashion Club. In club, o atmosfera anosta. Dupa niste vodka si o discutie in contradictoriu cu ghidul, impreuna cu inca doi prieteni, am decis sa cautam un alt loc unde sa ne petrecem noaptea. La nici cinci minute de mers vedem cateva terase unde mai multe grupuri sorbeau de zori din pahare. Mi s-a parut ca la o masa ii vad pe polonezii cu care tocmai jucasem si ne-am decis sa ii abordam si de ce nu, sa ciocnim un pahar. Pana la urma s-a dovedit ca cei de la masa erau din polonia insa nu erau cei pe care ii stiam noi ci suporteri ai echipei Legia Gdansk, cei pentru care in timpul zilei suporterii veniti de la Liverpool chemasera militia. De cum am intrat in discutie, am fost intrebati daca avem prietenii cu alte echipe de prin Europa. Raspunsul a fost simplu: nu avem, si nici nu cautam, insa un pahar de bautura cu un suporter al altei echipe nu se refuza. Ne-au poftit la masa. Ne-au pus cate un shot de vodka si am inceput sa discutam. Cred ca maxim jumatate de ora a durat discutia pe care mi-o amintesc intrucat am avut impresia ca fiecare shot se umplea de la sine pana sa il pun inapoi pe masa. Din povestirile celorlalti doi prieteni am aflat ca am sarit suparat pe un suporter din Lviv care ura romanii, ca trebuia sa mergem sa ne batem cu cei de la Locomotiv Moscova sau ca i-am injurat pe prietenii celor din Gdansk, cei de la Wroclaw. Nu mai spun ca atat de tare mi-au placut baietii astia incat am vrut sa le dau si ceasul de la mana. Cert este ca pana la urma am ramas la masa fara sa adorm pana am fost dati cu totii afara de la terasa.
Nu sunt sigur ca totul este adevarat insa, se pare ca si taximetristul care ne-a adus la hotel avea ceva cu mine. Se suparase ca adormisem in masina si ca nu mai vroiam sa cobor. In hotel, intrucat nimeni nu gasea cheia care se afla in portofelul meu, am adormit intr-un patut de bebelus care se afla in fata usii ca mai apoi, dupa ce am intrat in camera, sa adorm in genunchi pe lanaga pat (pe asta o cred pentru ca am vazut poze).
Cam atat pentru prima noapte, insa aveau sa mai urmeze inca 48 de ore pe care vi le voi povesti in urmatoarele zile.

Va urma…

Sebi(01/iulie/2011 16.59)

Nr Vizualizari : 20584