Sunt campion! Ba nu-s. Sunt campion, am zis! Campionii raman campioni fie ca termina ‘groghi’ pe locul 5, fie ca sunt trimisi in corzi in runda 5-a. Nu e o regula sa fii mereu invingator pentru a fi campion. Pentru a ramane campion.
Am incheiat inca un sezon in genunchi si asta dupa inca alte cateva ratate. Dar mai grav e ca in loja avem acelasi amestec de falsitate, pacalici si mafie, combinat cu un patrunzator miros de fum gros de trabuc. La fel ca si in conducerea sportului asta care doar datorita noua, suporterilor, se mai numeste asa. Fotbal. Daca e sa-i dam masca aceasta formata din 6 litere jos, vedem doar un sistem dubios format din niste oameni dubiosi. Un sistem in care, culmea, tot o torta este principala problema si nu valizele, pariurile, cumetriile si toate mizeriile care exista. Fotbalul e transferat din teren in comisii, echipele dintr-o divizie in alta sau chiar excluse iar suporterul din peluza in puscarie. Asta-i viitorul!
Dar sunt campion! Unul care are puterea de a merge mai departe prin toata mocirla asta chiar si cu riscul de a se murdari din cap pana-n picioare. Unul care pe langa toate exemplele anterioare e condamnat sa se bucure de succese alaturi de multi mercenari care poarta tricoul idolilor sai doar din conjunctura, doar pentru ca banul “dezafiliaza” orice sentiment. Si, de altfel, unul care e condamnat sa planga singur, pentru ca astfel de caractere ahtiate de hartii apar la victorii si se fac nevazuti la infrangeri. “La placinte inainte, la razboi inapoi!”. Rad, suspin, plang, mi-e dor, sunt increzator ori sunt la pamant dar nu cedez!
Pentru ca sunt campion! Eu si ceilalti ca mine. De la cei pe care ii vad tristi sau fericiti langa mine in autocar, tren sau masina, pana la cei care isi risca tineretea pentru a arata intregii lumi ca echipa lor a picat in mijlocul a fel de fel de interese meschine si si-a gasit sfarsitul. Doar ca, ceea ce ei nu stiu, e ca actele se pot modifica, arunca, rupe, dar sentimentele nu se pot sterge. Pentru ca sunt campioni! La fel ca ceilalti care au puterea de a uita de rivalitate pentru un scop comun, la fel ca toti cei care nu au uitat ca la inceput placerea consta in a te murdari dupa ce ai vopsit un steag si nu in a te murdari dupa ce ti-ai vopsit caracterul pentru un pumn de arginti.
Clasamentul, tabelele de marcaj, punctele si golaverajul te fac un campion al hartiilor. Sentimentele, demnitatea, reizistenta si libertatea te fac sa privesti mandru si de pe locul 18 si chiar daca nu mai existi in acte.
Pentru ca, la fel ca mine, esti campion!
Cetateanul F (01/06/2012 20:00)
Nr Vizualizari : 3154










Comentarii (0)