D > fcsb

Când eram mic, undeva în clasa a 7a, aveam o colegă de care-mi plăcea mult de tot. Era pentru prima oară când aveam astfel de sentiment pentru o fată care nu era din desene animate și, evident, habar nu aveam cum să procedez. Am încercat cu bilețele, ghiocei în bancă și chiar un cățeluș de pluș pe care-l luasem din colecția impresionantă a surorii mele. Toată treaba asta a durat circa 2 luni de zile până când eu mi-am luat inima-n dinți și i-am spus în față ce sentimente am pentru ea. Ce-a urmat, a fost evident: m-a refuzat. Nu-mi mai amintesc exact de ce, dar știu că făcea o comparație între 1,45 m și 1,60m.

Practic, viața mea sentimentală începuse ca și Brazilia în meciul cu Germania, adică cu gol primit. Apoi, această fată s-a cuplat cu unul dintre colegii mei, motiv pentru care eu am prins ură pe acel individ. Ură care a dăinuit în sufletul meu de copil îndrăgostit mult timp. Încercând să o câștig pe ea, eu îmi îndreptam atenția asupra lui, adică îi făceam viața un calvar. Fie îi puneam piedică, fie aruncam cu cretă în el, toate acestea gândindu-mă că dacă el va pica de fraier în fața ei, eu îmi voi îndeplini marea dragoste. Evident că n-au mers toate lucrurile astea, ba ghici cine și-a pus status “logodit” pe facebook acum câteva zile ?

După mai bine de 10 de ani, îmi dau seama cât de mult am putut să greșesc și mă uit cum încă se greșește în jurul meu, în același mod. Nu, nu am anturaj cu copii de clasa a 7a, în special pentru că majoritatea sunt mai înalți ca mine și nu mă primesc. Mă uit la noi și văd cum ne concentrăm atenția spre rival, în loc să acordăm atenție celei pe care o iubim…echipa, clubul. Cântăm prea mult “muie” și alte urări de familie în loc să cântăm “Haide”, “Luptă”, “Forza”. Ura pentru rivalii noștri este plimbată prin toate colțurile lumii, iar dragostea pentru club nu cred că a primit viza pentru că nu am văzut nicăieri “Și de aici iubesc Dinamo”.

Dacă acel copil de clasa a 7a aflat la prima dragoste ar fi știut cum să îi capteze atenția EI, nu lui, poate că n-ar fi câștigat-o definitiv, dar măcar ar fi marcat o dată. Până la urmă, mi-am primit o a doua șansă tot cu prima dragoste. Dar acea dragoste pe care am simțit-o la 6 ani. Și nu avea părul blond, ci era colorată în roșu și alb. Și am învățat că dragostea pe care o simți trebuie să fie mai mare decât ura. Iar acum, când mai sunt câteva zile, nu vreau decât “să le arătăm la ăștia ce înseamnă Dinamo”.

Turcu

Nr Vizualizari : 5104

Comentarii (1)

  1. ADI_PCH_DINAMO spune:

    Absolut superb si total de acord cu cei ai scris mai sus.FELICITARI…in ceea ce priveste fcsb, chiar mai inainte ma uitam pe gasca slugilor proaste si observam ce stil inconfundabil avem de a da picioare in gura celui ranit si suparat…nu despre asta e vorba fratilor…am inteles cu totul gresit meseria asta numita suporter. mandria trrbuie sa o afisezi cand spui EU SUNT DINAMOVIST, nu cand spui muie steaua.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*


*