Fotbal “Bizarre”

Pe vremuri, cand sosirea unui circ reprezenta un adevarat eveniment monden pentru un orasel de la tara, oamenii erau indemnati sa vina sa vada piticii, femeia cu barba, clovnii, cel mai puternic om din lume, aruncatorul de flacari, sirene sau mai stiu eu ce alte bazaconii si hidosenii. Titlurile din afise erau mari, totul din jurul lor era stralucitor ca sa-ti ia ochii, sa te lase cu gura cascata si sa-ti ramana imprimata in memorie ideea de spectacol total, de povestit prietenilor care si ei la randul lor ar fi cazut apoi in capcana curiozitatii si ar fi venit sa vada “The Greatest Show On Earth”.

Ce s-a intamplat aseara pe Arena Nationala s-a desfasurat in exact aceleasi coordonate, bineinteles la alt nivel suntem totusi in 2012, media pe postul afiselor, stadionul pe cel al cortului si zorzoanelor stralucitoare de langa, spectatorii curiosi au fost spectatorii curiosi si Messi si Xavi au fost piticii pe care au venit sa-i vada toata lumea…a si Dani Alves a fost femeia cu barba :) .

A nu se intelege de aici ca am ceva cu un meci amical jucat impotriva lui Barcelona, MU, Milan sau orice echipa mai mare dar trebuie sa fim cu totii constienti ca o partida in care se face o singura alunecare nu are nimic in comun cu ce se joaca in dreptunghiul verde in zilele astea. Am vazut aseara o comparatie reusita a lui CVT, care mi-a trecut si mie prin cap cand vedeam meciul la tv cu o bere in mana, cu show-urile facute in anii 70-80 de Harlem Globbetrotters, un singur lucru e diferit, pe vremea aia Harlemul facea propaganda baschetului in toata lumea, incercau sa aduca oamenii aproape de un sport mai putin popular si nu o faceau pentru o treime din salariul minim cum au facut-o aseara spaniolii. Barcelona a venit in Romania doar pentru ca cineva a platit o suma uriasa pentru vremurile astea, suma decontata apoi de la romanii care au fost la meci.

Nu-i blamez pe cei care au luat loc aseara pe scaunele de pe Arena Nationala, unii poate prima data, ma bucur pentru copiii care si-au indeplinit un vis vazand, atingand si fotografiindu-se cu vedetele catalanilor, sunt sigur ca experienta de ieri a fost benefica pentru jucatorii nostri mai tineri care pot capata mai multa incredere, dar pentru mine meciul de aseara a fost exact acea fata urata a fotbalului modern, care alunga suporterii de pe stadioane si face loc clovnilor. Care clovni ? Ii stiti prea bine sunt cei asupra carora se opreau camerele tv la recent incheiatul Euro, barbati in toata firea machiati, imbracati in rochii, in pelerine, afisand sutiene si peruci, avand in cap, jobene, coarne, coifuri si orice alta trasnaie ti-ar putea trece prin cap, ii recunosti usor, sunt cei care vin la meci imbracati in trei tricouri ale echipei favorite si cu 20 de esarfe si fulare agatate de gat toate menite sa suplineasca lipsa sentimentelor, pentru ca oamenii astia nu iubesc nici fotbalul, nici vreo echipa. Ei sunt doar victimele unui fenomen care a ajuns la moda. Dar pe langa ridicolul in care se scalda acesti “suporteri” de tip nou promovati de UEFA si media, ei mai au o caracteristica importanta, nu sunt niciodata nemultumiti, nici cand echipa lor moare incetul cu incetul in mainile unor parveniti, nici cand niste mercenari fac de ras o istorie pentru care altii au murit la propriu pe teren, nici cand se fac blaturi, nici cand se joaca la pariuri. Ei sunt vesnic fericiti, pentru ei timpul se opreste in loc cand un cioban analfabet se suie pe o masina, ei vor sa vada doar “spectacol de zile mari”, “inclestarea gigantilor” si alte aiureli cu iz holywoodean scrise cu litere de o schioapa prin ziarele noastre, totul in numele zeului Profit.

Fotbalul nu ar trebui sa fie un “show”, “spectacol extraterestru”, “evenimentul secolului” sau un produs de lux impachetat intr-o folie stralucitoare de media si bagat pe gat oamenilor cu forcepsul

Fotbalul trebuie sa fie doar un sport care se joaca 11 la 11, intr-un dreptunghi acoperit cu iarba…atat.

Radu(12.08.2012 14.54)

Nr Vizualizari : 6970

Comentarii (12)

  1. dinamo01 spune:

    “Fotbalul nu ar trebui sa fie un “show”, “spectacol extraterestru”, “evenimentul secolului…”

    Ce ai vrea sa fie?razboi?PCH sa se bata intre ei?ca dupa finala cupei.
    Las-o draku de frustare.Daca jucau aurolacii ne ofticam ca de ce nu jucam noi,si asa mai departe.Am jucat super a2 repriza,si noi aratam a fotbalisti.Imi pare rau ca nu am fost aseara,poate si datorita preturilor foarte mari.

    Edit by Admin:

    e bine ca asta ai inteles tu…”succesuri”

    • Radu spune:

      despre ce frustrare vorbesti ? sa nu-mi spui ca esti genul care sa lauda la amicii stelisti ca Dinamo a luat doar doua boabe de la Barca…

      • dinamo01 spune:

        Sincer ma asteptam la mult mai mult,sant contra conducerii…bla,bal,bla…insa acum 2,3 luni daca imi zicea cineva ca vom scapa de bombele din echipa,de porcea vom lua cupa,supercupa si vom juca cu varzelona ca de la egal la egal…nu credeam.
        Prea multe razboie interne intre PCH si asa mai departe.Nu ma refer la tine,special.Asa la masa dinamovista generala…formatoare de opinie(nu acest site)

  2. ioanacristina spune:

    Sunt destui oameni care merg la meciuri de obicei si s-au prezentat si aseara sa-si sustina echipa de suflet, nu neaparat sa vada un “spectacol extraterestru”. Ei bine, oamenii astia despre care vorbesc eu au fost tare dezamagiti aseara sa observe lipsa galeriei, lipsa celor mai importanti oameni din peluza, lipsa celor care fac un adevarat spectacol, si nu pe teren. Aseara, nu a cantat nimeni nimic. A fost scandat numele lui Dinamo si cam atat. Nimeni nu a stiut ce sa faca sa sustina echipa, mai mult decat aplauze. Sunt sigura ca si echipa v-a simtit lipsa, asa cum am facut-o si eu. Erati singurii care chiar stiau cum sa fie aproape de ei. Pe mine, personal, m-ati dezamagit. Dar fiecare e liber sa faca ceea ce vrea.

  3. MyHAIDINAMO spune:

    pai ioanacristina,galeria a cantat la meciul cu CSM IASI neincetat :TOT incercat de noi ca sa scapati,din peluze pe noi sa ne-alungati,nimic nu e cum ERA ODATA,fotbal modern NOI NU VREM NICIODATA!!!

  4. MyHAIDINAMO spune:

    cetatenii aia DEZAXATI care au fost la meci,si aici ma refer exclusiv la cei care s-au bucurat la golurile barcelonei,deci asta e diferenta…dar la urmatorul meci abia asteptam sa cantam pt DINAMO

    • ioanacristina spune:

      Stiu ca s-a cantat la meciul cu Iasi: am fost acolo, la PCH. Doar imi exprimam dezamagirea pe care am simtit-o cand nu am auzit si nu am simtit sustinerea si atmosfera facuta de cei de la PCH, de fiecare data cand merg pe stadion.

  5. caine1948 spune:

    Respect pt acest articol 100% adevarat!dinamo01,du-te pe dinamomania,acolo ai sa gasesti multi tarani cu mentalitate ca a ta!

  6. Extr3mist spune:

    @ioanacristina si cei ce gandesc la fel :al tau e un punct de vedere ! OK ! Nu ti-a placut ? Asta e fotbalul modern , i-ai auzit linistea ! E dreptul nostru sa alegem mijloacele de lupta pe care le consideram la indemana , atunci cand organele represive, conducatorii din fotbal si media incearcatot mai mult sa ne puna pumnul in gura (chiar si la propriu).
    Sper sa nu ajungi sa fii si mai dezamagita cand Supercupa Romaniei se va juca in Ukraina sau Kosova, doar pt ca aia dau 2-3 milioae sa vada : show!
    Ultras Liberi !

    • ioanacristina spune:

      Extr3mist, am inteles si punctul vostru de vedere, ulterior. Intr-adevar, nu stiu toate chestiile de interior (dintre PCH si conducere), eu mi-am exprimat punctul de vedere, in calitate de suporter obisnuit al echipei.
      @zarkon, clar nu s-a castigat nimic, din pacate: s-a vazut vineri seara.

  7. zarkon spune:

    Nu stiu cat de ”bulanosi” vor fi ai nostri deacum incolo doar pentru ca au jucat,de fapt au respirat,alaturi de niste “circari” precum Messi,Xavi sau Iniesta.Parerea mea e ca nu sa castigat nimic,(ma refer la un castig dpdv al pregatirii).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*


*