Meciul de alta data…

In ultimii ani s-a vorbit mult de moda. De haine. De Fred Perry, Stone Island, Ben Sherman, Lacoste sau Everlast. “Ce baiat esti daca le ai pe toate, si mai ales daca le porti pe stadion” Dar mare grija sa nu te calce pe adidasi vreun idiot din ala agitat care sare. Atentie la cretinii aia cu torte sa nu iti murdareasca sapca.

Moda exista si inainte. Erau bomberele, blugii suflecati, ochelarii de soare, esarfe legate a la Italia! Nu imi aduc aminte firma, pentru ca nu ma interesa. Si ma putin imi pasa daca se rupeau in vreun gard incalecat sau in vreo imbranceala de la portile de intrare.Oricum nu costau mai mult decat valoarea amaratei file de cec a alocatiei pentru elevi.
Si cine se uita la haine cand era ocupat cu cantatul? cu saritu? cu batutul palmelor?

In lumea Ultras …. si doar acolo , ierarhia se face de sus in jos. Nu trebuie sa urci , ci sa cobori.Sa cobori din inaltul peluzei , dintre “cetateni”, dintre “samantari”, sa cobori la mijloc. Acolo ,printre wannabee’s, auzi mai bine pe biatul de la portavoce, acolo parca mai multi urla in jurul tau si iti mai diluezi si tu emotia.Si abia dupa ce ti-a fost vazuta “mutra” de mai multe ori, poate chiar si prin deplasari , ajungi in fata… adica jos , in primele raduri.De acolo pleaca cantecele, de acolo pleaca bataia inimii , de acolo pleaca totul.

Vreau sa povestesc de alt meci, de proasta amintire poentru unii, dar ce mie imi aduce vie senzatia de ENTUZIASM! Meciul cand am inaugurat nocturna: Dinamo -Steaua 2-4 ! Amaraciunea infrangerii e mult mai dulce pentru un ultras, atunci cand el si fratii lui castiga razboiul cu rivalii. Si in seara aia , PCH- steaua s-a terminat 3-0. Scor de neprezentare. Un punct a fost smuls usor la coregrafii , al doilea i-a gasit neputinciosi , privind steagul Ultras Steaua sfasiat in PCH! Incepuse sa miroasa a neprezentare deja.Peluza o anunta cu un raspicat: “steaua bucuresti / unde mortii ma-tii esti?”
In teren ,Aliuta face 1-3, randurile cetatenilor incep sa se rareasca.Alexe si Frasinescu parasesc prematur campul de joc. Dezamagitii injura in barba si mai crapa o ultima samanta in timp ce coboara scarile.Sunt ultimele minute si in peluza abia daca mai sunt putin peste 60% din oameni.Ies si eu impreuna cu cativa prieteni sa “impartim” o bucata din ULTRAS, cand , in min.90 ,Tamas inscrie; 2-3 ; peluza explodeaza. In ritmurile unui puternic “Ale Dinamo ale-ale” ma intorc in fuga in peluza.Un prieten imi intinde mana ca sa anticipam momentul (la scari era deja aglomeratie). Peste exact doua minute avea sa se intample minunea, sa se petreaca momentul magic. Claudiu Raducanu face 2-4 , e gata, am pierdut din nou.Si totusi ,spurcatii nu se aud. Vocea peluzei nu a tresarit, nu a “vazut” faza, nu a tacut. Ba dimpotriva , baietii si-au amplificat glasurile, stadionul intreg si-a unit vuietul si nu se mai auzea nimic decat: “Ale Dinamo ale-ale”! Spurcatii , s-au oprit din sarbatorit si s-au ajezat mirati pe scaune.Nu intelegeau ce se intampla, nimeni nu intelegea, dar cainii isi cantau in continuare dragostea!

Multe minute dupa fluierul final,cantecul victoriei a rasunat in Stefan cel Mare spre mirarea tuturor, chiar si a unora dintre noi! Nu stiu daca sa zambesc sau sa vars o lacrima acum , dar stiu ca a doua zi ,ProSport titra: “V-am stins lumina” pe o poza mare cu Claudiu Raducanu, dar eu zambeam in gand si imi spuneam: “Ale Dinamo ale-ale”!

Se spune deasemenea ca nu mai vin suporterii la stadion pentru ca Dinamo nu mai are performantele de altadata. Daca exista asa ceva sunt convins ca ei NU au fost in seara aia acolo ! Pentru ca ar fi stiut cum se iubeste Dinamo si cum se canta pentru Dinamo !

PCH Dinamo (16-02-2012)

Nr Vizualizari : 8437