Se apropie traditionalele comemorari de iarna ale epocii Ceausescu. Cine-a tras in noi 21-22. Și dupa 22. A fost sau n-a fost la Timisoara si apoi la Vaslui, via Bucuresti. Sunt unul dintre cei care s-au mirat atunci de numarul mare de curajosi care supravietuisera in ciuda celor aproape 50 de ani de teroare a Securitatii. Daca ma intrebati, ceva a fost. Asa cum a fost ea, produs al manipularii etc. Sunt convins ca uriasa majoritate a celor care au iesit atunci in strada au iesit pe bune, asa cum, dupa ce a inceput rocambolescul razboi cu teroristii, s-au ascuns pe bune.
Am mai vazut lume in strada – si cand spun lume, spun Piata Victoriei plina ochi – de vreo doua, poate trei ori, in primele luni din 1990. Tot in 1990 am participat la ocuparea Piatei Universitatii. Daca as fi privit de pe geamul Palatului Victoria evenimentele astea, as fi inteles sentimentul de neputinta al guvernantilor care au fost obligati sa primeasca delegatii peste delegatii de manifestanti cu care au stat de vorba, au negociat, i-au mintit, ma rog, chestii normale intr-un stat democratic.
Trebuie sa spun ca in aceleasi luni inca mirositoare a mister si praf de pusca, fortele de ordine erau inexistente. Ajunsesem sa ma rog sa reapara un militian (hai, politist) in intersectia de la Razoare, ca stateam cu orele in masina incercand sa razbesc spre centru din Drumul Taberei. Or, politistul de atunci nu prinsese inca suficient curaj sa iasa in strada. La Cugir si in alte cateva localitati din Harghita si Covasna, unde oamenii au luat in serios Revolutia, fusesera omorati militieni care au tras in manifestanti in decembrie 1989. Nu e usor sa te plimbi pe strada cu asemenea intamplari proaspete in memorie.
Putem vorbi, asadar, in acei ani, despre un stat lipsit de forte de ordine expus unui public care, dupa cateva decenii de paralizie, tocmai ce redescoperise miscarea de strada. S-a intamplat, in acele conditii, ceva oribil care sa ne umple de indignare azi? Crime, dezmat, devastari? Singurele evenimente insotite de violenta au fost cele organizate chiar de fosta securitate sau/si chiar de catre guvernanti: Targu Mures-ul din martie 1990 si mineriadele; toate atacurile asupra institutiilor publice din Bucuresti, Guvern, Politia Capitalei, TVRL, au fost comise de „echipe“ demascate a fi fost organizate de serviciile de informatii. Am putea spune, privind inapoi, ca n-ar fi existat atatea victime si daune in Romania daca n-ar fi existat fortele de ordine. Toate manifestatiile autentic civile au fost pasnice si au fortat guvernantii sa buchiseasca abecedarul democratiei.
Cu tot zbuciumul sufletesc de-atunci, azi privesc cu nostalgie la primii doi-trei ani de dupa ce comunistii si-au pierdut paznicul. Azi, viata ni s-a diversificat atat de mult incat, desi toata lumea e nemultumita, nu mai gasesti mai mult de cateva mii de oameni care sa fie nemultumiti deodata din acelasi motiv.
De aceea ideea unei manifestatii publice organizate cu prilejul „zilei internationale a drepturilor omului“ mi s-a parut a fi pretioasa macar pentru a ne aminti de existenta aceastei forme de exprimare in spatiul public.
Cand colo, ce sa vezi: am asistat la o contramanifestatie a Jandarmeriei Romane. Da, azi avem un organ de ordine tras in niste prezervative tip platose, superdotat cu armament cupe care-l folosesc adolescentii acneici in jocurile pe calculator. Jandarmii au o istorie recenta pe care o plange, de dincolo, blandul Ceausescu. Acesti roboti se lanseaza cu forta cretina si incarca in dube fete, doamne, tineri si domni, care sunt inarmati cu pixuri, pensule, trompete, djembe, bannere si sloganuri istete. Au facut-o recent in fata TVR, la Arcul de Triumf de 1 Decembrie, si pe 10 decembrie in Piata simbol a Revolutiei. Actioneaza in afara legii, intr-o confuzie manifesta atat fata de epoca, cat si de zona geografica. Banuiesc ca au vazut la televizor manifestatii de sute de mii de oameni in mari capitale occidentale. Dar au vazut cum si cand intervin jandarmii acolo?
Mars la scoala, teroristilor! Și puneti mana si cititi legea.
Istoric, tara s-a descurcat mai bine fara jandarmi. Azi, jandarmii au devenit un pericol public. Mai si inghit (impreuna cu celelalte forte de ordine) 40% din bugetul de salarii.
Uite de ce cer desfiintarea Jandarmeriei romane.
Mircea Toma(22/decembrie/2011 01.05AM)
sursa http://www.kamikazeonline.ro/2011/12/romania-stat-terorist-caut-adversar/
Nr Vizualizari : 2710










din pacate asta e in totalitate adevarat