Zenica, 2011

Vineri seara, cand toata lumea astepta sa inceapa weekend-ul, 50 de “caini” porneau la drum, spre o noua provocare: Bosnia. Stiam ca ne asteapta un drum lung si anost si eram pregatiti pentru orice.

Spre norocul nostru, soferii au ales drumul ce trecea prin Croatia. Spun spre norocul nostru, pentru ca, ulterior am aflat ca un alt autocar a fost intors de la vama sarbeasca.

Probabil, vamesii au fost informati de catre autoritati ca vin cotropitorii in tara lor “minunata” si vor sa le fure bogatiile, femeile nemaipomenite si 3 puncte importante pentru calificarea la turneul final…cine stie. Cert este ca la vama croatilor cu Bosnia si noi am avut parte de un tratament asemanator: am fost coborati din autocar, perchezitie pe sub scaune, la cala, motor, esapament, ochi, urechi si…ma opresc aici.

In cele din urma am trecut vama si am intrat in taramul fagaduintei: tara nimanui, populata cu un amalgam de natii.

Inca de la intrarea in tara am putut observa grupuri de oameni care se indreptau spre “buricul targului”, Zenica. Cred ca singurul lucru impresionant din toata aceasta deplasare a fost sa vedem aceste grupuri de suporteri plini de steaguri si fulare, care veneau la meci din toate colturile tarii, lucru care ar trebui sa puna si romanii pe ganduri.

Intr-un final am ajuns la Zenica, un oras mic si urat care te intampina cu o mare platforma industriala ce se intinde din centru si pana la periferie.

Aflandu-ne intr-un oras atat de mare, nu puteam parca autocarul decat in centru. Zis si facut.

Cam la 100 de metri in fata noastra, langa un mall, 50-100 de suporteri bosniaci cu hanorace pe care se putea citi “Hardcore Bosnians on tour” se adunasera, probabil, ca sa bea o bere inainte de meci. Impinsi de niste sentimente pe care nu le pot descrie, am mers si noi in acel mall, infometati si insetati.

Am luat loc intr-un bar plin de bosniaci pregatiti de meci si care ascultau in disperare o singura melodie, care probabil, era imnul nationalei de fotbal. Toti ochii erau atintiti asupra noastra. Unii vroiau sa faca schimburi de fulare, altii ne spuneau sa avem grija ca “ei sunt bosniaci”…cert este ca am avut grija, am cantat putin de Romania si de Dinamo si apoi am plecat spre stadion.

Inca de la intrare au inceput problemele: fara bete de steag, fara steaguri cu Dinamo, fara aia, fara aia…ma mir ca ne-au lasat sa intram pe stadion.

Nici nu incepuse meciul si problemele aveau sa se iveasca. Intai, celor de la Panzer li s-a spus ca nu au voie cu steagul pe gard, chiar daca emblema contine tricolorul, insa numele “Dinamo” nu are ce cauta la acest meci. Pana la urma, niciun steag nu a mai avut voie pe gard, iar interventia unui angajat al FRF sau a lui Didi Prodan nu a facut decat sa incinga spiritele inca de la inceputul meciului.

Pana la marcarea golului lui Marica, nu s-a intamplat nimic important, insa dupa 0-1 si cateva torte aprinse a inceput razboiul: auzeam cum coloratii strigau “tiganii”, noi raspundeam cu “Serbia”; fara nicio vina cativa suporteri romani au fost arestati, batuti cu bestialitate si amendati. Spre noi zburau chei, bani, sucuri, pachete de guma, pietre si multe altele, spre ei, o singura torta, si pana la urma, tot noi eram vinovati ca pe stadion se crease un haos total. Pe teren meciul se terminase, insa pentru noi, problemele aveau sa continue. Trei baieti din autocar au fost amendati cu cate 160 de euro pentru “pirotehnie”, chiar daca nici nu au atins vreo torta. Vedeam capete sparte, fete triste si nu puteam decat sa ma gandesc ca ceea ce s-a intamplat trebuia sa se si termine.

In cele din urma, au aparut si baietii retinuti, insa doar dupa ce amenzile au fost achitate. Ne-am urcat in autocar in efectiv complet si am plecat  spre Bucuresti fara a mai intampina alte probleme si fredonand in gand un singur cantec: “Drumul e trist…”

 

Nr Vizualizari : 3350

Comentarii (2)

  1. U.E.F.A spune:

    Trist ,decat din prisma rezultatului ! In rest deplasarea a fost foarte frumoasa ,si reusita !

  2. Undercover spune:

    Pacat ca nu am ajuns toti dinamovistii la Zenica!

Lasă un răspuns către Undercover Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*


*