Am inceput sa scriu acest articol dupa ce am citit, pe internet normal, comentariile mai multor oameni legate de spectacolul pirotehnic de la meciul cu giulestenii. Si cel mai mult m-a enervat argumentul legat de “Europa civilizata” si ce bine si frumos e acolo si ce rai sunt derbedeii de la noi…mai apoi la una din emisiunile de sport, pe care nu le urmaresc de obicei, la fel sa batea moneda cu domnule “doar la noi e posibil asa ceva”, “domnule pana cand” “oare cum le-au bagat” si despre “huliganii inventivi”, avandu-l invitat de onoare la telefon pe cine altul decat mitica…salutare mitica…la m*** mitica…care normal gasise vinovatii pentru toata mizeria si noroiul in care se scalda fotbalul romanesc…huliganii de la Dinamo…
Logic, asemenea presiuni media care spala creierul privitorului indeamna si la actiuni in forta a jandarmeriei cum a fost cea de duminica, cum au fost cele din giulesti sau din ghencea, actiuni care NU EXISTA in tarile civilizate, desi au aceeasi suporteri in peluza…datorita unor astfel de presiuni am ajuns ca in Romania sa avem o baza de date cu suporteri violenti mai mare decat in orice alta tara europeana, desi in comparatie cu multi de acolo noi, aici, suntem niste incepatori cuminti. Doar ca avem abuzuri mai mari si mai multe. Si prostie si dezinformare si mai mare si mai multa. Ciudat, tocmai in secolul in care informatia circula intr-o fractiune de secunda dintr-un capat in altul al lumii. Asta poate spune ceva despre noi ca popor…
Intr-o tara in care desi in ultimii 21 de ani romanul de rand a fost furat ca in codru, de proprii conducatori alesi liber si democratic , ca nici o alta natie din Europa, in care mereu am avut un nivel de trai care nu se poate compara cu cel din tarile civilizate, NU AM AVUT MISCARI DE STRADA, lumea nu a iesit din casa nici macar cand a trebuit sa mearga in fata guvernului sa ceara CE ERA AL LOR !!! nu ceva in plus, CEVA CE ERA AL LOR, pe care un guvern la fel de competent ca si conducatorii din fotbalul romanesc le-a dat cu o mana si le-a luat cu alta !!! In comparatie vedeti ce s-a intamplat in aceasta perioada de criza in Grecia, Italia, Polonia, Franta, Germania, sau Anglia. Tineti cont ca exceptand poate pe greci in Romania au fost luate cele mai dure masuri anti-criza din UE, desi eram cea mai saraca tara din uniune…si acum suntem si mai saraci. Daca totul s-a vrut un mare experiment social de la Bruxelles nu au ales poporul potrivit, aici puteau sa ia orice hotarare, romanul ar fi reactionat la fel. Adica injurandu-i printre dinti pe mai mari, la o bere la pet si o punga de seminte in fata blocului.
Asa ca traind in mijlocul unui popor care doarme de 21 de ani, comentariile oamenilor de bine de pe internet nu ma mira. Pentru mine unul, torta aia periculoasa aprinsa pe stadion inainte de a fi ultraserie, baietie, spectacol pirotehnic, e in primul rand, stiu suna patetic, un strigat de libertate al unor oameni care nu vor sa se conformeze unor legi stupide intr-o tara care in secolul luminii si al informatiei parca naste roboti pe banda rulanta…
Adevarul e ca in cateva din tarile civilizate de mai jos poate mi-ar place si mie sa traiesc, ba poate chiar si in alea necivilizate si mai aproape de noi, acolo sunt convins ca nu exista nici vreun base, boc, mitica, sandu, becali, borcea, mironica, banciu, samuila samd, lista e mult prea mare…in schimb exista oameni civilizati, trai de viata decent, orase curate, autostrazi etc, in mare cam tot ce nu avem noi aici…a si mai exista si atmosfera pe stadioane, la fel aratoase ca noul National Arena, doar ca acolo nu te pune nimeni sa stai jos la un meci de fotbal si nici nu intra peste tine sa iti rupa capul niste oameni care sunt platiti tot de tine prin taxele si impozitele oricarui contribuabil. Ironic, nu ??? Toate astea intr-o tara in care salariul unui profesor este, in medie, de 800 de ron si al unui al unui jandarm ceva mai mare si bine facut de 1800 de ron. Statul roman plateste mai multi bani ca sa iti puna pumnul in gura cand il deranjezi, decat ca sa te educe…va suna cunoscut ???…cam asa stau prioritatile in Romania anului 2011…
Aseara dupa meci, la metrou, la Stefan cel Mare m-am intalnit cu 3 amici, ne-am oprit pentru o clipa sa stam de vorba si ca din pamant a aparut un domn in uniforma care, pe un ton politicos ce e drept, ne-a indemnat sa ne purtam discutiile altundeva pentru ca “suntem filmati” si “s-a dat ordin de sus sa nu fie grupuri de oameni in zona”…eram 4 insi…grupuri de oameni !!!…va suna cunoscut ???
Pozele sunt doar de la meciuri de week-endul asta, sa nu credeti ca am facut vreo selectie…si surpriza…in niciunul din aceste meciuri nu a intervenit jandarmeria in forta evacuand suporterii cu bastoane si gaze si dand sute de amenzi si interdictii…dar ma rog probabil e din cauza ca noi suntem mai “civilizati” ca ei…
Suedia – AIK vs DIF 19/09/2011
Elvetia – Toss vs Grasshoppers Zurich 17/09/2011
Germania – Eintracht Frankfurt vs Hansa Rostock 17/09/2011.
- Bayer Leverkusen vs 1. FC Köln 17/09/2011
- SC Freiburg vs VfB Stuttgart 16/09/2011
Olanda – Feyenoord Rotterdam vs De Graafschap 17/09/2011.
Norvegia – Lillestrøm vs Vålerenga 17/09/2011
Franta – Nice vs Ajaccio 17/09/2011
Serbia – Borac C vs Crvena Zvezda 18/09/2011
Bulgaria – Beroe vs CSKA Sofia 17/09/2011
Croatia – Cibalija vs Hajduk 17/09/2011
Austria – SK Sturm Graz – FC Wacker Innsbruck 18/09/2011
- LASK – Blau Weib Linz 16/09/2011
- Austria Lustenau-Rheindorf Altach 16/09/2011
Huliganul Inventiv(20/septembrie/2011 06.14AM)
Nr Vizualizari : 10409
protestul impotriva conducatorilor trebuie sa continue si la ploiesti si in meciurile urmatoare. poate ar trebui sa ne unim toate galeriile si toti suporterii din toata tara si sa protestam si impotriva lui mitica si sandu la absolut toate meciurile din toate ligile.
sa mergem la ploiesti
cine sa mai mearga?majoritatea sunt interzisi
E o tara de cacat,cu un sistem de cacat,cu o societate de cacat,cu niste valori de cacat,care da nastere la niste oameni de cacat…Romanaia e o tara frumoasa,pacat ca e locuita…
Salut!
Deoarece tind sa devin mult prea pasional cand vine vorba de discutii legate de involutia din ultimii 21 de ani, climatul social, politic, economic sau sportiv din Romania actuala, aleg de obicei sa nu ma implic activ cand vine vorba de astfel de articole.
Ies totusi din apatia-mi autoindusa (Romania, iti suna cunoscuta starea asta?!?) pentru a va felicita pe toti cei care scrieti aici pentru ceea ce faceti. In ultimele zile cu precadere, am gasi aici mult mai mult decat ma asteptam sa gasesc vreodata pe un site al peluzei echipei mele de suflet.
“Huliganilor”, “golanilor”, chiar sunteti “ultimii OAMENI” care mai cred si care mai spera in altceva! Ma simt total in asentimentul vostru desi nu ne-am intersectat decat foarte rar si nu am interactionat aproape deloc.
In pofida tuturor jegurilor pe care vi le arunca societatea in fata, sper sa rezistati si sa continuati sa fiti aceeiasi rebeli incurabili!
Un adevarat “week-end violent” in toata Europa. Iata dovada altor “acte de violenta” de pe tot cuprinsul Europei, de la (ne)civilizatele tari ca Germania, Austria, si Franta, pana la “brutalele” Polonia, Grecia si Bosnia.
Si uite la “nenorocitii” de elvetieni care au dat torte pe patinoar. Ce “idioti” de “huligani”! Dar si mai idioti au fost cei din fortele de ordine care i-au lasat sa isi “faca de cap”. Si sa nu uitam mass-media din respectivele tari care, “culmea impertinentei” nu au facut emisiuni speciale dedicate acestor momente de “foc, fum si teroare”.
Germania
Kaiserlautern-St.Pauli 19.09.2011
http://up.picr.de/8265155ckv.jpg
MSV Duisburg-U.Berlin 17.09.2011
http://unveu.de/2011-2012/vsduisburg/11_09_17vsduisburg39.jpg
Franta
Lorient – Saint-Etienne (17.09.2011)
http://www.furania-photos.fr/img/lorientext12/k.JPG
Austria
Austria Lustenau-Rheindorf Altach 16.09.2011
http://i49.servimg.com/u/f49/15/79/11/98/a210.jpg
http://www.youtube.com/watch?v=6kNBzO4X2Ho&feature=channel_video_title
SK Sturm Graz – FC Wacker Innsbruck (18.09.2011)
http://www.sturmtifo.com/gallery/albums/20110918_STURM-INNSBRUCK/20110918-0025_8G4C0103.JPG
LASK – Blau Weib Linz (16.09.2011)
http://4.bp.blogspot.com/-ovM0qHGrFMg/TnRkUS5QN7I/AAAAAAAAykk/6dIlNpJ9xyk/s1600/DSC02165.jpg
Elvetia
Hochey EHC Basel-EHC Visp
http://i49.servimg.com/u/f49/16/79/08/87/06082015.jpg
Polonia
Naprzod Zernica 1:1 Olimpia Plawniowice (Liga 3)
http://i55.tinypic.com/2ppgadt.jpg
Bosnia
Zeljeznicar – Zvijezda
http://img194.imageshack.us/img194/1880/xdsc3010.jpg
Grecia
ATROMITOS-panathinaikos (17.09.2011)
http://img9.imageshack.us/img9/7220/816304preview.jpg
Poate ne stragem si noi cei care au fost ieri la sectie in caz ca ne trimit acasa amenzi si interdictii, ar fi o miscare inteligenta. alex120588 este id-ul meu.
Edit: rabdare sa vedem ce si cum. normal ca nu o sa stam cu mainile in san…
In Grecia, la meciul PANIONIOS-PAOK (18.09.2011), in urma unor torte date de suporterii oaspeti, politia a intervenit si a evacuat sectorul ocupat de suporterii oaspeti. Cei din Gate 4 s-au opus, aruncand cu torte si scaune in fortele de ordine care au replicat cu gaze si furtune cu apa.
SURPRIZA! Conducerea clubului PAOK a dat imediat un comunicat care, STUPOARE, incepe astfel: “Clubul PAOK condamna atitudinea provocatoare a politiei grecesti…”
Edit by Admin : merci nu am stiut…nu am stat sa caut toate meciurile la care s-au dat torte in “lumea civilizata”
…am gasit acum comunicatul o sa-l pun si aici sa se vada diferenta de atitudine intre ce au dat astia de la noi si ei…
Pai tocmai ca m-au enervat si pe mine declaratiile si interventiile, m-am gandit sa mai adaug cateva exemple si sa imbogatim colectia de “acte de vandalism” din acest week-end.
Si sunt convins ca mai sunt o groaza, dar, ca si tine, nu am stat sa caut si sa pierd prea mult timp liber, pentru ca, desi poate parea curios pentru “jurnalistii-teroristii” romani, suporterii dinamovisti au si serviciu si mai si lucreaza
Frumos articol. Incepusem sa cred ca sunt printre singurii nebuni si ca nimeni nu a inteles nimic din ce am facut. Din cauza asta am si refuzat sa ma mai uit la televizor.
Toti sunt socati acum de ce nu stam ca niste sclavi sa inghitim tot ce ni se intampla si am incercat sa ne spunem punctul de vedere. Pacat ca am fost cenzurati aproape imediat… (normal, doar traim intr-o tara “libera si democratica”).
IN MOD NORMAL AR FI TREBUIT CA TORTELE ALEA CARE AU AJUNS IN TEREN SA AJUNGA IN LOJA SI IN MASINILE PUNGASILOR DE LA DINAMO!!!CA ASA NU AM REZOLVAT NIMIC!!!