Dinamo, marea învingătoare a semifinalelor Cupei

Dacă Dinamo adună 30.000 de oameni în tribune după 2-5 cu Steaua, înseamnă că această echipă, acest început de proiect, cu plusurile şi minusurile lui, a câştigat enorm: încrederea fanilor şi sprijinul necondiţionat al acestora. Iar fanii lui Dinamo s-au redescoperit pe ei înşişi şi au regăsit în actuala formaţie măcar un pic din spiritul de altădată al lui Hîldan şi Petre, ca să nu ne ducem până la Augustin sau Dinu. Fanii lui Dinamo cred în potenţialul acestei echipe, care nu e ea foarte spectaculoasă, nici extrem de valoroasă, dar are o imensă dorinţă de a progresa şi ceva esenţial pentru acest progres: respectul faţă de meseria lor şi, automat, faţă de suporteri.

Despre fanii lui Dinamo se spune că, în marea lor parte, sunt băieţi deştepţi, chiar dacă au şi ei “uscăturile” lor, dar nu asta contează acum, ci faptul că ei înţeleg importanţa momentului şi că e nevoie mai mult ca oricând de sprijinul şi de încurajările lor. Orice mare echipă, fostă sau în (re)devenire, renaşte având în spate nişte suporteri fanatici, dar cerebrali, îndrăgostiţi de culori, dar care ştiu să susţină şi când echipa e la greu, şi chiar când aceasta pierde cu 5-2!

O atitudine diferită am văzut din păcate în Ghencea. O singură înfrângere după 28 de meciuri i-a determinat pe unii dintre suporteri să îşi huiduie şi să îşi fluiere favoriţii, fără să mai ţină cont de faptul că Steaua a dominat categoric competiţia internă în ultimii doi ani. În ciuda acestor performanţe, acest club se află şi el într-un moment dificil. Cu patronul şi managerul general după gratii pentru fapte întâmplate în fotbal, dar nu numai la Gigi Becali, e clar că actualulproiectSteaua funcţionează din inerţie şi nu pentru că ar avea în spate gândirea şi managementul celor de mai sus, pentru că, să fim realişti, cum să conduci un asemenea gigant din puşcărie?

Tind să cred că a fost vorba de un moment de rătăcire şi de derută al fanilor Stelei, afectaţi şi ei de ultimele evenimente din vârful ierarhiei clubului, şi că aceştia îşi vor susţine echipa cu tot suflul şi sufletul în finalul de sezon, pentru că Gardoş, Chipciu şi ceilalţi stelişti au nevoie mai mult ca oricând de aşa ceva.

Ca o concluzie: Steaua va ajunge aproape sigur în finala Cupei, dar marea învingătoare a acestor semifinale rămâne Dinamo, care şi-a recâştigat suporterii, iar suporterii şi-au recâştigat spiritul. Performanţele sportive vor veni probabil în timp.

SURSA: http://blog.prosport.ro/florin-caramavrov

Nr Vizualizari : 3083

Comentarii (2)

  1. Gavaz Alexandru spune:

    Respect pentru articol, respect pentru echipa, respect pentru tot ce inseamna Dinamo

  2. stelian ogica spune:

    asa va vrem mereu …. sa va multumiti ca strangeti 30 de mii de prosti la un meci cu STEAUA.. ca de 2 ori pe an sunteti 30.000 datorita noua…. sa pierdeti mereu si sa cautati scuze…

Lasă un răspuns către Gavaz Alexandru Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*


*